Facebook a înregistrat pierderi de 128 milioane de euro în trimestrul II

Preţul acţiunilor Facebook este afişat pe un ecran de la bursa Nasdaq (Spencer Platt / Getty Images)
Epoch Times România
27.07.2012

Facebook şi-a publicat joi rezultatele financiare, pentru prima dată de când a fost cotată la Bursă şi a anunţat o pierdere netă de 128 de milioane de euro (157 milioane de dolari), pentru trimestrul II al anului.

Însă, raportat la numărul de acţiuni şi excluzând elementele excepţionale, societatea cu sediul în California a înregistrat un profit de 12 cenţi, exact valoarea la care se aşteptau analiştii.

În condiţiile în care, în urmă cu un an, Facebook a înregistrat un profit de 129 milioane de euro (159 milioane de dolari), pierderea netă este explicată prin introducerea în actele contabile a acţiunilor oferite angajaţilor şi prin taxele pentru aceste sume, care s-au ridicat la 1,3 miliarde de dolari.

Cifra de afaceri a crescut cu 32% însă se află sub nivelul aşteptărilor - 960 milioane de euro (1,18 miliarde de dolari), faţă de 936 de milioane de euro (1,15 miliarde de dolari aşteptaţi.

Facebook a precizat că veniturile sale din publicitate au crescut cu 28% pe an, la 992 de milioane de dolari, şi că reprezintă în prezent 84% din veniturile totatel.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a precizat într-un comunicat că societatea se "concentrează pe investiţii, iar axele prioritare sunt internetul mobil, platforma şi mesajele sociale". De altfel, cheltuieilile cu investiţiile s-au triplat, ajungând la 336 de milioane de euro (413 milioane de dolari).

Preţul unei acţiuni era joi de 24,58 dolari, departe de cursul de introducere pe Bursă, din 17 mai - 38 de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor