"Expo-Vin Moldova 2012" inaugurată la Moldexpo
Pe 22 februarie, la Moldexpo a fost inaugurată expoziţia internaţională "Expo-Vin Moldova 2012" la care au participat ministrul Agriculturii Vasile Bumacov şi directorul complexului expoziţional.
La "Expo-Vin 2012" şi-au prezentat produsele peste 140 de întreprinderi din R. Moldova, CSI şi alte state. În vitrinele companiilor sunt prezentate vinuri şi băuturi alcoolice tari.
La expoziţie sunt prezentate cele mai bune vinuri şi alte băuturi spirtoase de calitate produse în Republica Moldova. De asemenea, spre atenţia oaspeţilor sunt expuse utilaje moderne, literatură de specialitate şi butaşi de viţă-de-vie.
O sticlă de vin de elită, produs în Republica Moldova, poate valora şi cât 10 salarii medii pe economie, adică aproximativ 30.000 de lei. Fiecare sticlă este lucrată manual şi dispune de elemente de siguranţă pe care le cunoaşte doar producătorul. Asemenea băuturi însă de regulă nu sunt destinate pentru consum, ci pentru a fi oferite cadou delegaţiilor oficiale.
În cadrul Teatrului Vinului şi Gastronomiei, au loc degustări organizate de companiile participante, iar în bucătării special amenajate se desfăşoară adevărate spectacole gastronomice.
Colecţiile de vinuri şi divinuri exclusiviste pot fi admirate până pe 25 februarie în cadrul Expoziţiei "Expo-Vin 2012", care se desfăşoară la Centrul Expoziţional "Moldexpo".