Expert în război hibrid face praf noua Strategie Naţională de Apărare: Ezitare, confuzie, autosuficienţă / Cel mai evident gol - absenţa totală a Chinei

Noua Strategie Naţională de Apărare a României transmite ezitare, confuzie şi un periculos sentiment de autosuficienţă, opinează Corneliu Bjola, profesor de diplomaţie digitală la Oxford şi expert în război hibrid, într-o interviu acordat Epoch Times România.

În opinia expertului, cel mai evident gol din strategie este absenţa totală a Chinei. Potrivit profesorului, China îşi testează tot mai vizibil capacitatea de a infiltra şi remodela orientarea strategică a României iar ţara noastră "nu are o strategie de contracarare a influenţei chineze şi nici o viziune privind dependenţele tehnologice şi investiţionale".

Revenind la strategie în ansamblul ei, expertul în război hibrid consideră că aceasta adânceşte deficitul de securitate al României. El critică şi conceptul pe care a fost fundamentată strategia, „independenţa solidară.”

"Ceea ce înlocuieşte viziunea este un termen vag şi periculos: 'independenţa solidară'. La prima vedere, formula pare sofisticată — o încercare de a combina autonomia cu loialitatea. În realitate, e un oximoron politic o formă fără fond care nu defineşte nici faţă de cine e România independentă, nici cu cine este solidară", arată el.

Redăm integral opinia profesorului Bjola:

"Strategiile de securitate ar trebui să fie mai mult decât simple documente tehnice. Ele reflectă modul în care un stat înţelege mediul internaţional şi îşi defineşte locul în arhitectura de securitate din care face parte. Din păcate, noua Strategie Naţională de Apărare a României transmite mai degrabă ezitare, confuzie şi un periculos sentiment de autosuficienţă. O strategie serioasă ar trebui să facă trei lucruri simple: să mapeze ameninţările, să ofere soluţii şi să transmită semnale clare partenerilor şi adversarilor deopotrivă. Ceea ce vedem însă este un document care eşuează la toate cele trei capitole.

Cel mai evident gol din strategie este absenţa totală a Chinei. Într-un moment în care întreaga lume occidentală îşi redefineşte relaţia cu Beijingul, România pare să trăiască într-o realitate paralelă. Platforma TikTok — un instrument chinezesc cu un potenţial uriaş de influenţă informaţională — a fost folosită intens în campanii de manipulare politică, inclusiv pentru promovarea figurilor radicale precum Călin Georgescu.

În acelaşi timp, foşti şi actuali politicieni — de la Diana Şoşoacă la Adrian Năstase, Adrian Severin şi Viorica Dăncilă — au fost primiţi la Beijing, pozând în 'ambasadori ai prieteniei' cu regimul comunist şi insultând Uniunea Europeană. În schimbul acestei atenţii, au acceptat, implicit, rolul de agenţi de influenţă ai Beijingului, prin care China îşi testează tot mai vizibil capacitatea de a infiltra şi remodela orientarea strategică a României.

Numirea Vioricăi Dăncilă la conducerea Casei Româno-Chineze, considerată o platformă de influenţă a Partidului Comunist, nu e o coincidenţă, ci o etapă a unei strategii deliberate. Pe plan academic, Institutele Confucius continuă să funcţioneze nestingherite în universităţile româneşti — deşi în Statele Unite, Franţa sau Suedia au fost închise tocmai din cauza riscurilor de spionaj şi propagandă. Toate aceste semnale ar trebui să ridice întrebări serioase despre vulnerabilităţile României la influenţa chineză. Şi totuşi, în documentul oficial care defineşte securitatea naţională, China nu există.

Fără o diagnoză clară, nu pot exista soluţii. România nu are o strategie de contracarare a influenţei chineze şi nici o viziune privind dependenţele tehnologice şi investiţionale. Pentru a evita capcanele Beijingului, România trebuie să îşi reorienteze parteneriatele economice şi tehnologice către Japonia, Coreea de Sud şi Australia — democraţii consolidate, compatibile strategic şi vitale pentru diversificarea relaţiilor economice.

Mai mult, cooperarea în domeniul securităţii cibernetice şi al infrastructurilor critice cu aceste ţări poate întări rezilienţa României în faţa atacurilor hibride şi a influenţelor ostile (ruseşti şi chinezeşti). Dar pentru asta e nevoie de o viziune — şi viziunea lipseşte. Strategia nu suflă un cuvinţel despre aceşti parteneri naturali ai României în Indo-Pacific (Japonia, Coreea de Sud şi Australia).

Ceea ce înlocuieşte viziunea este un termen vag şi periculos: 'independenţa solidară'

La prima vedere, formula pare sofisticată — o încercare de a combina autonomia cu loialitatea. În realitate, e un oximoron politic o formă fără fond care nu defineşte nici faţă de cine e România independentă, nici cu cine este solidară. Prin ambiguitatea ei, 'independenţa solidară' lasă o portiţă deschisă pentru o politică de 'flexibilitate geopolitică' — adică pentru colaborări selective, inclusiv cu China, în afara cadrului euro-atlantic. Faptul că acest tip de gândire semi-izolaţionistă se află acum atât de sus în discursul oficial începe să-mi ridice întrebări mai largi despre direcţia în care vom merge. 'Independenţa solidară' deschide larg poarta pentru o eventuală apropiere de China — care, cum spuneam mai sus, nici măcar nu este menţionată în strategie. Sper doar că acesta să nu fi fost motivul real pentru care conceptul a fost introdus.

Această retorică nu este nouă. Ea poartă amprenta suveranismului autohton, de inspiraţie naţional-ceauşistă, a discursului despre 'România care joacă cu toţi şi cu nimeni'. Dar într-o ordine internaţională fracturată, astfel de mesaje nu inspiră respect, ci neîncredere. Unii analişti vorbesc despre o 'incredulitate colectivă' — incapacitatea democraţiilor de a accepta gravitatea ameninţărilor care le vizează. Cred că aceste diagnostic se aplică foarte bine şi României. Putin şi Xi mizează exact pe această neîncredere: pe lentoarea, fragmentarea şi confortul moral al lumii libere. Occidentul are resursele să învingă, dar se teme să creadă că trebuie să lupte.

România nu îşi poate permite greşeli conceptuale grave de acest gen. A fi 'independent loial' într-un sistem global polarizat nu înseamnă putere, ci izolare. În loc de formule vagi şi fără fond, România are nevoie de 'convergenţă strategică' o aliniere clară şi inteligentă cu partenerii europeni, transatlantici şi indo-pacifici. Adevărata independenţă nu înseamnă 'jocul la două capete' între autocraţi şi democraţi, ci capacitatea de a alege ferm tabăra valorilor şi de a contribui, proporţional, la apărarea ei. Pe scurt, mă tem că, în forma actuală, strategia adânceşte deficitul de securitate al României, nu îl întăreşte, iar ambiguitatea faţă de China, întărită prin noua abordare, nu anunţă nimic bun", opinează Corneliu Bjola.