Există un acord internaţional cu privire la numirea unui guvern de tranziţie în Siria

Epoch Times România
01.07.2012

Emisarul Naţiunilor Unite pentru Siria, a declarat, la conferinţa de la Geneva, că Siria trebuie să fie condusă de un guvern de tranziţe, cu puteri executive depline, din care pot face parte atât reprezentanţii puterii, cât şi cei ai opoziţiei, relatează BBC.

El a făcut, de asemenea, un nou apel de încetare a focului şi violenţelor împotriva civililor.

”Am decis să colaborăm urgent şi intens pentru a pune capăt violenţelor şi încălcării drepturilor omlui şi să lansăm un proces politic de tranziţie, gestionat de forţele politice din Siria, care să vină în întâmpinarea aspiraţiilor popurului sirian şi care să le permită să îşi aleagă viitorul într-un mod democratic şi independent (...) Colaborarea trebuie să înceapă acum. Trebuie să muncim împreună pentru a implementa ceea ce am stabilit”, a declarat emisarul Naţiunilor Unite.

Dintre statele participante la conferinţa de la Geneva, Rusia, prin vocea Ministrului Afacerilor Externe, Sergei Lavrov, s-a opus demiterii lui Bashar al-Assad şi formării unui guvern de uniune.

Secretarul american de stat, Hillary Clinton, crede însă că actualul preşedinte al Siriei va trebui să plece de la putere, ”dat fiind sângele de pe mâinile sale”.

Într-un interviu acordat televiziunii iraniene, al-Assad a declarat că nu va accepta soluţia stabilită la întâlnirea de la Geneva întrucât situaţia din ţara sa este ”o problemă internă” şi nicio putere externă nu va putea să schimbe politica guvernamentală pentru securitatea internă.

Organizată la iniţiativa emisarului Naşiunilor Unite pentru Siria şi Liga Arabă, Kofi Annan, conferinţa de la Geneva de sâmbătă a reunit pentru discuţii membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU, reprezentanţi din trei state arabe, Turcia, China şi Rusia. Scopul acestei noi conferinţe a fost găsirea unei soluţii, unanim acceptate, care să pună capăt violenţelor şi executărilor din Siria, date fiind rapoartele alarmante ale observatorilor ONU pentru Drepturile Omului, ce confirmă moartea a cel puţin 916 sirieni în perioada 20-26 iunie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor