Evgheni Şevciuk recunoaşte datoriile istorice pentru gazul rusesc

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. (VADIM DENISOV/AFP/Getty Images)
Epoch Times
20.01.2012

Noua putere de la Tiraspol recunoaşte datoriile pentru consumul de gaze ruseşti şi intenţionează să negocieze direct cu "Gazprom"-ul privind reeşalonarea lor.

Pe de altă parte, Chişinăul consideră că întreprinderea "Tiraspol-Gaz", care distribuie combustibilul în regiunea transnistreană, nu este împuternicită să poarte negocieri directe cu furnizorul rus.

Evgheni Şevciuk mizează pe faptul că poziţia Tiraspolului va fi prezentată, în cadrul negocierilor, de către membrii aşa-zisului Guvern din regiunea transnistreană. Iar Prim-ministrul Vlad Filat consideră că negocierile cu "Gazprom"-ul, fără participarea Societăţii pe Acţiuni "Moldova-Gaz", sunt imposibile.

Amintim că Transnistria nu plăteşte pentru gazul rusesc din 2009. În septembrie 2011, datoria totală a regiunii către "Gazprom" depăşea suma de două miliarde şase sute de milioane de dolari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor