Nicolae Dică, tehnicianul 'Roş-Albaştrilor' a făcut câteva declaraţii înaintea partidei de pe Stadio Olimpico din Roma, în faţa echipei gazdă Lazio, meci foarte important în care se decide soarta calificării în optimile de finală ale Europa League, cea de a doua cea mai valoroasă competiţie fotbalistice inter-cluburi din Europa.
''Mă gândesc la meciul de mâine. Lazio e o echipă foarte bună, iar noi, ca şi în tur, vom încerca să jucăm cât mai bine. Mâine seară trebuie să marcăm măcar un gol. Mijlocaşii şi atacanţii lui Lazio sunt foarte puternici şi din acest motiv vom încerca să obţinem calificarea jucând cu agresivitate'', a spus Dică în cadrul conferinţei de presă.
Fost jucător al grupării din Ghencea în perioada 2004-2008, respectiv 2011, Dică este de părere că este nevoie de ani de zile de muncă pentru a ridica o echipă la nivelul în care să performeze în competiţiile europene, dar este încrezător într-un rezultat bun în partida de joi seara - cu începere de la 20,00 (ora României).
''Când jucam eu pentru această echipă, a fost nevoie de mai mulţi ani pentru a ajunge la un nivel înalt. E nevoie de timp pentru a construi o echipă mare, iar acum lucrăm la acest lucru. Am crezut mereu în calităţile noastre, acum avem încredere în calificare şi vom face totul pentru a o obţine. Nivelul din Europa League e superior celui din campionatul nostru. Jucătorii noştri au mare valoare şi credem că pot creşte în continuare pentru a deveni, în timp, o echipă mai bună'', a mai adăugat românul, care a preluat banca tehnică a steliştilor în 2017.
În tur, FCSB s-a impus cu scorul de 1-0 pe Arena Naţională, cu toate acestea Dică declarase imediat după meci, că Lazio rămâne în continuare favorită la calificare. Să sperăm că nu a avut dreptate.