Europa are şansa de a-şi susţine populaţia romă

(DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.11.2010

După multă ipocrizie şi lipsă de iniţiativă, este încă posibil ca Europa să îşi restabilească angajamentul faţă de egalitatea tuturor cetăţenii săi. La 30 noiembrie, Comitetul Miniştrilor, instanţa de decizie a Consiliului Europei /CoE/, are şansa de a face acest pas, printr-o discuţie despre o practică comună în mai multe state europene: segregarea copiilor romi în şcoli şi săli de clase separate, mai slabe, scrie cotidianul britanic The Guardian.

În prezent, deşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului /CEDO/ a condamnat această practică în trei hotărâri reper împotriva Croaţiei, Republicii Cehe şi Greciei, până în prezent, aceste hotărâri au fost ignorate.

Comitetul Miniştrilor al CoE are puterea de a cere public statelor membre în UE să se conformeze hotărârilor CEDO. Chiar dacă lucrul care trebuie făcut este evident, există motive, uşor identificabile, pentru care Comitetul Miniştrilor ar putea să se abţină de la a face ceea ce ar trebui.

Fiecare guvern se teme, şi este rezonabil să o facă, de faptul că, dacă va susţine criticarea unui vecin azi, mâine ar putea fi el cel vizat. În consecinţă, Comitetul Miniştrilor preferă să funcţioneze în secret şi să acţioneze într-un ritm extrem de lent, dacă acţionează.

Or, a te abţine de la ceea ce trebuie făcut în acest caz dovedeşte o gândire îngustă şi ar submina şi mai mult credibilitatea UE şi a CoE. De asemenea, o astfel de atitudine din partea guvernelor europene va condamna şi alte generaţii de copii rromi la o educaţie inferioară.

A plasa mii de copii romi în şcoli şi clase 'de categoria a doua' în fiecare an perpetuează segregarea socială a romilor, care va genera migraţia spre vest pe care Franţa, Italia şi multe alte ţări europene o resping. Dacă nu va reuşi să pună în aplicare hotărârile CEDO, Comitetul Miniştrilor nu se face doar părtaş la această discriminare a romilor, ci va contribui şi la apariţia viitoarelor crize.

Comitetul Miniştrilor ar trebui să facă ceea ce trebuie să facă - pentru mii de copii romi şi pentru o Europă care va avea o soartă mai bună pe viitor dacă îşi susţine valorile declarate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor