Europa are dreptate să se îndoiască de o conducere germană a zonei euro (Spiegel)

Drama Ciprului a făcut clar faptul că o criză în zona euro s-a transformat într-o luptă despre hegemonia germană în Europa. Dacă la suprafaţă, cancelarul german Angela Merkel şi ministrul de finanţe Wolfgang Schäuble par să acţioneze pentru a stabiliza economia, în realitate, ei constrâng alte naţiuni cu cătuşele datoriei, scrie Jakob Augstein, într-un articol apărut în Der Spiegel.

De-a lungul crizei financiare din Cipru, puterea Germaniei a fost pe tapet. Însă Germania urmăreşte obiective greşite, demonstrând că este incapabilă să îşi gestioneze puterea în mod corect. Liderii ciprioţi au avansat ideea de a-şi face proprii mici deponenţi responsabili pentru falimentul băncilor - cu aprobarea Germaniei - deoarece vroiau să rămână fideli propriilor principii legate de infracţiuni şi pedepse.

Toată Europa, şi de fapt, întreaga lume, a remarcat acest lucru. În pofida asigurării depozitelor şi a promisiunilor cancelarului Angela Merkel, în cele din urmă, nu tot oamenii de rând erau cei care sufereau?, se întreabă autorul articolului. Planul a fost retras, iar în prezent sarcina va cădea în special pe ruşii bogaţi. Dar prejudiciul a fost făcut, iar încrederea subminată. Cât valorează, de fapt, cuvântul cancelarului? Ciprul a demonstrat încă o dată că Europa nu se poate baza pe germani, este de părere Augstein.

La fel ca de două ori înainte în istoria recentă a Germaniei, ţara ajunge în conflicte din ce în ce mai serioase cu vecinii săi, indiferent de costuri. Este o cale care ar putea conduce cu uşurinţă la temeri privind o hegemonie politică germană pe continentul european, şi într-adevăr, ideea lui Merkel de integrare europeană este echivalentă cu aceea că Europa ar trebui să se plece în faţa voinţei politice a Germaniei, susţine semnatarul articolului.

Pe măsură ce calvarul Ciprului s-a intensificat, un adevăr despre politica germană a fost dezvăluit: Berlinul dă dovadă de o încăpăţânare în care germanii văd o respectare a propriilor principii, dar care, în realitate, nu este nimic mai mult decât o afirmare a propriului adevăr. Prin manevrele sale politice europene, Merkel s-a rupt de toate tradiţiile din Germania de Vest şi a făcut acest lucru cu mai puţină reticenţă decât atunci când s-a îndepărtat de tradiţiile propriului partid.

Sub conducerea Angelei Merkel, argumentează Augstein, Europa statelor naţiune a fost reînviată - o tendinţă în privinţa căreia fostul cancelar Helmut Schmidt lansa un avertisment puternic. 'Curtea Constituţională Federală Germană, Bundesbank-ul şi cancelarul Merkel se comportă ca şi cum ar fi centrul Europei, spre exasperarea vecinilor noştri,' declara acesta, subliniind totodată că o parte a opiniei publice este predispusă spre o 'viziune naţional-egocentrică' asupra Germaniei.

Germanii constrâng cetăţenii europeni cu cătuşele datoriei - acţiune pe care antropologul american şi militantul 'Occupy Wall Street', David Graeber, o consideră periculoasă. 'Dacă istoria ne arată ceva este că nu există nicio modalitate mai bună de a justifica relaţii bazate pe violenţă şi de a face ca acestea să pară morale decât prin reîncadrarea lor în limbajul datoriilor - în principal pentru că pare imediat că victima face ceva greşit', explica el în cartea sa din 2011 'Datoria: Primii 5.000 de ani',

Ca şi în trecut, perdanţii de azi sunt ridiculizaţi. Oricine are datorii este vinovat. Această linie de gândire lasă însă loc atât pentru acuzaţii cât şi pentru autocompătimire, remarcă Augstein. Însă acest lucru este fals. Germanii nu doar au plătit pentru criză, ci au şi profitat de pe urma ei. Economiile rezultate din dobânzi, de care Germania s-a bucurat de la începutul crizei, s-au ridicat la 10 miliarde de euro doar anul trecut. În plus, există dobânzi de la naţiuni debitoare. Realitatea crizei din zona euro este aceasta, explică concluziv Augstein: săracii din Atena îi plătesc pe bogaţii din Germania.