EURO 2020. Echipa naţională a României întâlneşte vineri formaţia Norvegiei
alte articole
Naţionala de fotbal a României va întâlni vineri, de la ora 21:45, la Oslo, echipa similară a Norvegiei, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a Grupei F a preliminariilor EURO 2020.
În acest sens, selecţionerul român Cosmin Contra, a convocat pentru acest duel un lot format din din 25 de jucători: portari - Ciprian Tătăruşanu (Nantes), Silviu Lung jr (Kayserispor), Ionuţ Radu (Genoa); fundaşi - Romario Benzar (FCSB), Cristian Săpunaru (Kayserispor), Dragoş Grigore (Ludogoreţ Razgrad), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Iulian Cristea (FCSB), Alin Toşca (PAOK), Nicuşor Bancu (U Craiova); mijlocaşi - Alexandru Chipciu (Sparta Praga), Dorin Rotariu (FC Astana), Ciprian Deac (CFR Cluj), Dennis Man (FCSB), Tudor Băluţă (FC Viitorul), Răzvan Marin (Standard Liege), Paul Anton (Krîlia Sovetov Samara), Dan Nistor (Dinamo), Alexandru Maxim (Mainz), Gheorghe Grozav (Kisvarda FC), Nicolae Stanciu (Al Ahli Jeddah), Ianis Hagi (FC Viitorul); atacanţi - Claudiu Keşeru (Ludogoreţ Razgrad), George Ţucudean (CFR Cluj), George Puşcaş (Palermo).
După această partidă, luni, 10 iunie, de la ora 21:45, tricolorii vor disputa un nou meci în deplasare, cu selecţionata Maltei.
Până în prezent prima reprezentativă a disputat două partide în aceste preliminarii, în deplasare cu Suedia (scor 1-2) şi pe teren propriu cu naţionala Insulelor Feroe (scor 4-1).