EURO 2012: Protest în sânii goi la Kiev împotriva prezenţei preşedintelui Lukaşenko la finală
alte articole

Şase militante ale mişcării feministe Femen, care obişnuieşte să organizeze proteste cu sânii goi, au protestat în aceeaşi manieră duminică, 1 iulie la Kiev împotriva unei vizite a preşedintelui belarus, Aleksandr Lukaşenko, care va trebui să asiste în cursul serii la finala Campionatului European de fotbal 2012 din capitala Ucrainei.
Tinerele, pe jumătate goale, au organizat o acţiune în faţa stadionului Olimpic din Kiev, unde duminică seara, de la ora 21,45, se va disputa finala Spania-Italia.
Una dintre manifestante purta o perucă şi o falsă mustaţă, pentru a semăna cu preşedintele belarus, pus la zid de liderii europeni pentru încălcarea libertăţii în ţara sa.
"UEFA se dovedeşte a fi fără scrupule pentru că a acceptat ca preşedintele belarus, calificat de precedenta administraţie americană drept "ultimul dictator din Europa", să asiste la finală", a lansat mişcarea într-un comunicat dat publicităţii.
Mişcarea Femen, care revendică 300 de militante la Kiev, este cunoscută pentru protestele din Ucraina în special împotriva prostituţiei şi a turismului sexual.