Este utilizarea armelor nucleare încă tabu? Lumea începe să uite realitatea acestor arme [Foreign Policy]

Submarin nuclear rusesc este surprins în 2004 într-o locaţie nedezvăluită.
Submarin nuclear rusesc este surprins în 2004 într-o locaţie nedezvăluită. (Captură Foto)

În martie 1990, revista americană “New Yorker” a publicat o caricatură realizată de Jack Ziegler care surprindea optimismul cu privire la sfârşitul Războiului Rece. Desenul respectiv arăta un director executiv care stătea la biroul său în timp ce un muncitor intra în birou cu o bombă mare cu aripioare. “Adu bomba 'H' aici, te rog, Tom, şi pune-o în sertarul cu lucruri rezolvate” a spus directorul. “Sigur, şefule!”, a răspuns funcţionarul, relatează Foreign Policy.

Această imagine a plasării bombelor nucleare “în sertar” a fost emblematică pentru speranţa multora că se deschidea o nouă eră de cooperare între Statele Unite şi fosta Uniune Sovietică. Temerile privind izbucnirea unui război nuclear între cele două superputeri ale lumii s-au estompat, iar mulţi sperau că armele nucleare, deşi vor exista în continuare, nu vor mai acapara centrul politicii internaţionale. Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS, a declarat în iunie 1991 că “riscul unui război nuclear global a dispărut practic”.

Mai aproape de utilizarea armelor nucleare

Cu toate acestea, astăzi, peste 30 de ani mai târziu, ideea latentă a utilizării bombelor nucleare a revenit, teama de un război nuclear între Statele Unite şi Rusia a revenit în forţă. Ca urmare a invaziei brutale a Rusiei în Ucraina şi a ameninţărilor nucleare alarmante din partea oficialilor ruşi, planeta este mai aproape de utilizarea armelor nucleare (din disperare, accidental sau din cauza unei erori de calcul) decât oricând de la începutul anilor '90 încoace.

Războiul dintre Rusia şi Ucraina ne reaminteşte în mod clar câteva adevăruri vechi despre armele nucleare: există limite în ceea ce priveşte protecţia oferită de descurajarea nucleară (armele convenţionale utilizabile pot oferi mai multă protecţie). Într-o criză, descurajarea este vulnerabilă, neautomată şi autoexecutabilă. Există întotdeauna posibilitatea ca aceasta să eşueze.

În primele decenii de după cel de-al Doilea Război Mondial, mulţi lideri militari şi politici din Statele Unite şi din mare parte a lumii se aşteptau sau se temeau că armele nucleare vor fi folosite din nou. Hiroshima şi Nagasaki au făcut vizibile pentru toţi ororile bombardamentelor atomice. Ideea că războiul nuclear ar putea izbucni în orice moment a provocat îngrijorare în cadrul societăţii americane. Multe clădiri din epoca Războiului Rece, inclusiv şcoli, aeroporturi şi chiar moteluri, au fost construite cu un adăpost antiatomic la subsol. Instrucţiunea “ghemuieşte-te şi adăposteşte-te” în cazul unui atac nuclear (în loc să fugi la fereastră să te uiţi) a devenit parte a exerciţiilor de apărare civilă din SUA, pe care toţi cetăţenii americani, inclusiv elevii, erau obligaţi să le practice.

Criza rachetelor cubaneze

Filme precum “The Final Hour” (1959), un science-fiction post-apocaliptic, prezentau o lume distrusă de un război nuclear. Evenimente precum “Criza rachetelor din Cuba” au făcut ca aceste temeri să devină foarte reale. Timp de 13 zile, în octombrie 1962, lumea a fost mai aproape ca niciodată de un război nuclear. Mulţi oameni din acea vreme credeau că lumea era pe cale să se sfârşească.

Cu toate acestea, în aceeaşi perioadă, au fost elaborate reguli de moderare. Un tabu nuclear, o regulă împotriva primei utilizări a armelor nucleare, a apărut ca rezultat atât al intereselor strategice, cât şi al preocupărilor morale. O mişcare antinucleară mondială, împreună cu statele nenucleare şi ONU, a încercat în mod activ să stigmatizeze armele nucleare ca arme inacceptabile de distrugere în masă. După spaima provocată de criza rachetelor din Cuba, SUA şi URSS au căutat acorduri de control al armelor pentru a contribui la stabilizarea “echilibrului terorii”. Aceste reguli de restricţie nucleară au contribuit la promovarea unei tradiţii de aproape 77 de ani de neutilizare a armelor nucleare, cea mai importantă caracteristică a erei nucleare.

Cu toate acestea, în prezent, majoritatea acestor acorduri de control al armelor nucleare au fost desfiinţate, iar statele cu arme nucleare sunt din nou implicate în curse costisitoare de înarmare. Ne aflăm într-o perioadă de exces nuclear, mai degrabă decât de reţinere. Toate acestea ne aduc la momentul actual şi la marea întrebare care se află brusc în mintea tuturor: împărtăşesc liderii ruşi tabu-ul nuclear? Va folosi preşedintele rus Vladimir Putin arme nucleare în războiul din Ucraina?

Ameninţările lui Putin

Potrivit Foreign Policy, Putin, cu siguranţă, vrea ca lumea, şi în special Statele Unite, să creadă că ar putea folosi arme nucleare. În ziua în care a anunţat începerea unei “operaţiuni militare speciale” în Ucraina, liderul de la Kremlin a avertizat că orice ţară care va încerca să intervină în război se va confrunta cu “consecinţe pe care nu le-a experimentat niciodată în istoria sa”, ceea ce mulţi au interpretat ca o ameninţare nucleară. Alţi oficiali ruşi au făcut declaraţii similare pe parcursul războiului.

Până în prezent, aceste ameninţări au, probabil, mai mult de-a face cu descurajarea NATO decât cu utilizarea efectivă a acesteia. Se pare că Rusia nu a crescut nivelul de alertă al forţelor sale nucleare, dar în schimb a activat un sistem de comunicaţii care ar putea transmite un ordin de lansare. Oficialii ruşi sunt cu siguranţă conştienţi de faptul că orice utilizare a armelor nucleare ar avea consecinţe devastatoare pentru Rusia şi pentru Putin însuşi, inclusiv o condamnare pe scară largă şi oprobriu global.

După cum a declarat Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, la începutul lunii mai: “Ţara noastră este cea care, în ultimii ani, a propus cu insistenţă colegilor săi americani să afirme că nu pot exista învingători într-un război nuclear, aşa că acesta nu ar trebui să se întâmple niciodată”. Cu toate acestea, continuă Foreign Policy, riscul ca Putin să folosească o armă nucleară nu este zero, iar cu cât războiul durează mai mult, cu atât riscul creşte.

Folosirea războiului pentru a reafirma hegemonia SUA este un joc periculos. În aer se simte un miros de uitare nucleară. Unul dintre motivele pentru care Războiul Rece a rămas rece a fost faptul că liderii americani au recunoscut că înfruntarea unui adversar înarmat nuclear impune constrângeri asupra acţiunii. Când Uniunea Sovietică a invadat Ungaria în 1956 şi Cehoslovacia în 1968, Statele Unite s-au abţinut să răspundă cu forţa militară. Cu toate acestea, astăzi există o întreagă generaţie (sau chiar mai multe) de oameni pentru care realităţile terifiante ale Războiului Rece şi ale “ghemuiţi-vă şi adăpostiţi-vă” sunt mai degrabă lucruri din cărţile de istorie, decât experienţe trăite, după cum a scris recent istoricul Daniel Immerwahr: “Acesta este primul deceniu în care niciun şef de stat nuclear nu-şi aminteşte de Hiroshima”.

Descurajare nucleară

Faptul că pericolele nucleare reizbucnesc din nou, războiul dintre Rusia şi Ucraina ne reaminteşte nu numai beneficiile, ci şi riscurile şi limitele semnificative ale descurajării nucleare. Probabil că descurajarea a împiedicat Rusia să extindă războiul la ţări NATO precum Polonia şi România. De asemenea, arsenalul nuclear al Rusiei a împiedicat NATO să intervină în mod direct, dar, de asemenea, nu a ajutat Rusia să cucerească sau să păstreze un teritoriu semnificativ în Ucraina sau să forţeze Kievul să se predea. Cel mai important, războiul ne reaminteşte că a controla escaladarea este o mare necunoscută. Nu avem nicio idee despre ce s-ar întâmpla dacă ar fi folosită o armă nucleară.

Totodată, războiul ne aminteşte că normele sunt în cele din urmă fragile. În ultimii ani, numeroase legi pe care le consideram cândva puternice au fost subminate. Normele democraţiei sunt sub asediu în Statele Unite şi în alte naţiuni. La nivel global, statele au erodat normele privind integritatea teritorială, multilateralismul, controlul armelor şi dreptul umanitar. Tabu-ul nuclear, deşi este larg împărtăşit, este mai fragil decât alte tipuri de norme, din cauză că un număr mic de încălcări l-ar distruge, probabil.