„Este război” – Ce spune Băsescu despre atacurile cu drone asupra navelor din Marea Neagră şi ce ar trebui să facă România

Traian Băsescu (Epoch Times România)
D.B.
22.10.2026
Traian Băsescu (Epoch Times România)
D.B.
22.10.2026

Fostul preşedinte Traian Băsescu avertizează că România trebuie să îşi consolideze urgent capacitatea de apărare împotriva dronelor care ajung accidental pe teritoriul său şi să intensifice cooperarea cu aliaţii NATO pentru securizarea traficului maritim în Marea Neagră.

În opinia sa, protejarea navelor comerciale şi prevenirea incidentelor provocate de războiul dintre Rusia şi Ucraina necesită atât măsuri militare convenite la nivelul NATO, cât şi decizii politice care să implice cele două state beligerante.

Declaraţiile au fost făcute miercuri seară, la B1 TV, în contextul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), convocată pentru joi, 22 octombrie, în cadrul căreia urmează să fie analizate riscurile de securitate generate de incidentele din Marea Neagră şi măsurile necesare pentru protejarea apelor teritoriale şi a infrastructurii maritime a României.

Întrebat dacă noua componenţă a Guvernului ar putea îmbunătăţi capacitatea de apărare a României, fostul şef al statului a susţinut că soluţiile trebuie identificate în primul rând la nivelul structurilor militare ale NATO, nu în cadrul Executivului de la Bucureşti.

„Nu, nu depinde de oamenii din guvernul nostru. Depinde de Ministerul Apărării pe fond, nu de civil de general, cum găsesc o soluţie la nivel NATO, deci la Bruxelles, discuţie cu generalii, nu cu ambasadorii, care sunt soluţiile să diminueze riscul pentru lovituri neintenţionate dar care totuşi se produc pentru că România a primit şi drone care au atins teritoriul ţării neintenţionat”, a spus acesta.

Băsescu: Este nevoie de un acord pentru protejarea navelor civile

Traian Băsescu consideră că, pe lângă măsurile militare, este necesară şi o înţelegere politică între Rusia şi Ucraina pentru încetarea atacurilor asupra navelor civile, protejate de convenţiile internaţionale.

Fostul preşedinte a explicat însă că o asemenea înţelegere este dificil de realizat, deoarece navele comerciale pot transporta şi materiale destinate efortului de război, iar statele beligerante nu pot cunoaşte întotdeauna natura încărcăturilor.

„Pe de altă parte, trebuie stabilită politic o decizie care să implice şi Federaţia Rusă şi Ucraina că nu se mai lovesc navele civile. Navele civile sunt protejate de toate convenţiile lumii. Este lesne de înţeles că ruşii vor să lovească navele aflate în porturile de la Dunăre, în porturile ucrainene de la Dunăre, iar ucrainenii vor să lovesc navele care ajung la Novorossiisk, la Odessa unde toţi ruşii vor să le lovească.

Deci trebuie convenit pe chestiunea asta, numai că ce nu se poate conveni? Nu se poate conveni să nu fie atacate navele care poartă la bord material de război. N-ai cum să-i spui Ucrainei ‘nu ataca navele care merg în porturi ruseşti’ şi el nu ştie ce încărcătura are nava. Decât să o lase să ajungă cu încărcătura de război, mai bine o scufundă”, a explicat fostul preşedinte.

În aceste condiţii, Băsescu consideră că prioritatea imediată a României ar trebui să fie obţinerea mijloacelor necesare pentru neutralizarea dronelor scăpate de sub control, care pătrund accidental în spaţiul său aerian sau în apele teritoriale.

„Deci aici lucrurile sunt complicate. Nu cred că e o soluţie simplă. Cred că ce trebuie să cerem noi insistent acum este să avem mijloace să lovim dronele care sunt scăpate de sub control şi ajung pe teritoriul nostru sau în apele noastre teritoriale fără intenţia beligeranţilor.

Cele care sunt cu intenţie nu avem decât să spunem simplu ‘e război’. Trebuie să ne obişnuim cu treaba asta. Este război.”

România trebuie să îşi valorifice parteneriatele strategice, nu doar relaţia cu SUA

Referindu-se la intenţia premierului Luca Niculescu de a imprima un ritm mai accelerat politicii externe, fostul preşedinte a subliniat că România dispune de mai multe parteneriate strategice care ar trebui valorificate pentru consolidarea securităţii regionale.

Băsescu a amintit parteneriatele cu Franţa, Polonia şi Turcia, insistând asupra necesităţii unei cooperări mai strânse cu aceste state, dar şi cu Bulgaria şi Ucraina, în special pentru protejarea flancului estic al NATO şi a Mării Negre.

„Spre exemplu avem parteneriate strategice. Noi nu avem parteneriat strategic numai cu Statele Unite.

Relaţia Europei cu Statele Unite trece printr-o perioadă de criză datorită preşedintelui Trump. Dar România nu are doar această relaţie. România are parteneriat strategic cu Franţa. L-am semnat eu cu preşedintele Sarkozi.

România are parteneriat strategic cu Polonia. România are parteneriat strategic cu Turcia.

Pe aici ar trebui să fim extrem de activi în a coopera cu aceste ţări pentru securitatea flancului estic cu Turcia şi cu Bulgaria şi chiar cu Ucraina. Pentru securitatea Mării Negre. Deci sunt multe lucruri care trebuiesc făcute.

România n-a fost proiectată să aibă un singur partener strategic”, a subliniat Traian Băsescu.

Cooperarea flotelor României, Turciei şi Bulgariei pentru protejarea navelor comerciale

Fostul şef al statului a explicat că iniţiativa consolidării cooperării regionale ar trebui să aparţină Ministerului Afacerilor Externe, pe baza unui mandat primit de la preşedinte, în timp ce deciziile privind eventualele acţiuni militare comune ar urma să fie aprobate la nivel prezidenţial.

Băsescu a dat ca exemplu posibilitatea unei cooperări între flotele României, Turciei şi Bulgariei pentru securizarea traficului comercial în Marea Neagră, cu sprijinul unor resurse suplimentare ale NATO.

„Aceasta este treaba Ministrului de Externe cu mandat de la preşedinte. Iar când se pregătesc decizii, spre exemplu, securizarea traficului în Marea Neagră - atunci se face la nivel de preşedinte aprobarea unor acţiuni a flotelor Turciei, Bulgariei, României. Cooperare pentru protejarea navelor comerciale. Deci sunt lucruri care se pot face.

Sigur, la cele trei ţări se pot implica şi resurse de la NATO. Dar toate trei sunt ele însele state membre NATO. Deci ar trebui să stimulăm această cooperare la Marea Neagră”, a sugerat fostul şef de stat.

În opinia sa, actualele misiuni de neutralizare a minelor marine reprezintă doar o mică parte din ceea ce ar trebui să facă România pentru securitatea Mării Negre.

Băsescu a atras atenţia, în special, asupra necesităţii protejării petrolierelor care transportă ţiţei din portul rusesc Novorossiisk către rafinăria de la Midia, inclusiv în timpul operaţiunilor de descărcare.

„Povestea că ne ocupăm să distrugem minele navale care plutesc prin Marea Neagră - asta e una din cele mai neînsemnate misiuni pe care le putem îndeplini. Dar trebuie să îndeplinim misiunile majore. Spre exemplu, România trebuie să-şi protejeze navele care vin de la Novorossiisk cu ţiţei pentru rafinăria de la Midia. Trebuie să şi le protejeze în timp ce aceste nave descarcă. Pentru că ne-am trezit în portul Constanţa cu o dronă cu explozibil pe ea”, a subliniat el.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos