Este necesară o reacţie fermă pe plan european pentru combaterea xenofobiei, subliniază Aurescu
Secretarul de stat din MAE, Bogdan Aurescu, a avut vineri o întrevedere cu directorul FRA, Morten Kjaerum, prilej cu care oficialul român a subliniat că este necesară o reacţie fermă pe plan european pentru combaterea xenofobiei şi a discriminării, mai ales în privinţa minorităţii rome.
Secretarul de stat şi directorul Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) au avut un schimb de opinii asupra rolului şi importanţei activităţii Agenţiei, printre care extinderea Planului de lucru multianual la tematici specifice ex-pilonului III (cooperare poliţienească şi cooperare judiciară în materie penală), utilizarea mai bună a FRA de către Consiliul UE şi cooperarea FRA cu Consiliul Europei, ONU şi OSCE.
În acest context, Bogdan Aurescu a evidenţiat bunele practici promovate de ţara noastră în materie şi a prezentat, în acest sens, Rezoluţia iniţiată de România la Consiliul ONU pentru drepturile omului (CDO) privind drepturile omului, democraţia şi statul de drept, adoptată recent la 23 martie. Oficialul a subliniat că aceasta reprezintă o contribuţie concretă a României la realizarea strategiei UE de promovare a democraţiei la nivel global.
De asemenea, Aurescu a prezentat modelul Centrului de Tranzit în Regim de Urgenţă pentru Refugiaţi de la Timişoara, primul astfel de centru la nivel mondial, ca o modalitate concretă de construire practică a conceptului de securitate umană şi a menţionat necesitatea multiplicării acestui model la nivelul UE, informează MAE.
Directorul Agenţiei a prezentat priorităţile de pe agenda FRA în perioada următoare şi a subliniat potenţialul şi expertiza de care dispune Agenţia. În ce priveşte relaţia cu Consiliul Europei, ambii oficiali au exprimat sprijinul pentru aderarea UE la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
FRA a fost înfiinţată la 15 februarie 2007, prin restructurarea Centrului European de Monitorizare a Rasismului şi Xenofobiei. Atribuţiile Agenţiei constau în colectarea de date şi informaţii, cercetare şi analiză; formularea de recomandări adresate instituţiilor UE şi statelor membre; cooperarea cu societatea civilă şi ameliorarea nivelului de conştientizare a chestiunilor relevante în domeniul drepturilor omului.