Epurarea ordonată de Trump lasă şomeri mii de "experţi DEI”: Au diplome inutile, abilităţi minime şi salarii nerealiste

După celebrarea inaugurării lui Donald Trump de luni, noul preşedinte al SUA a epurat peste 1.000 de oficiali numiţi de administraţia Biden din funcţii guvernamentale. Unele dintre aceste concedieri au fost motivate de alinierea respectivilor funcţionari la mişcarea radicală Diversitate, Echitate şi Incluziune (DEI). Până miercuri seara, Trump a ordonat închiderea tuturor birourilor DEI din cadrul guvernului federal.
Epurarea DEI a continuat, de asemenea, în corporaţiile americane şi este de aşteptat să se accelereze în acest an, pe măsură ce principiul meritocraţiei va prevala.
„Administraţia Biden a impus programe de discriminare ilegale şi imorale, sub numele de ‘diversitate, echitate şi incluziune’ (DEI), în aproape toate aspectele guvernului federal, de la siguranţa aeriană până la armată,” se arată într-un ordin executiv semnat de Trump luni, citat de Zero Hedge.
Ordinul a continuat: „Publicarea acestor planuri a demonstrat risipa imensă a banilor publici şi o discriminare ruşinoasă. Acest lucru se încheie astăzi. Americanii merită un guvern dedicat servirii fiecărei persoane cu demnitate şi respect egal şi care foloseşte resursele preţioase ale contribuabililor doar pentru a face America măreaţă.”
Context
Potrivit sursei citate, programul DEI din guvernul federal nu a fost altceva decât o mişcare de preluare a puterii de către activiştii marxişti de extrema stângă, care au fost plasaţi în funcţii de conducere – nu pe baza meritocraţiei, ci pe baza culorii pielii sau a genului.
De altfel, se consideră că adevăratul scop al DEI nu a fost niciodată să funcţioneze, ci să distrugă sistemul actual pentru a deschide calea unei reconstrucţii socialiste a Americii. Virusul ideologic „Woke” a fost eliminat în această săptămână.
Totuşi, organizaţia Gun Owners of America a arătat miercuri că cel puţin un şef DEI din cadrul ATF (Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc şi Explozivi) nu a fost epurat. În schimb, persoana a fost rebranduită într-o nouă funcţie. Echipa lui Trump ar trebui să investigheze acest caz.
Pe măsură ce influenţa DEI scade rapid, jurnalistul John LeFevre a subliniat că există „acum mii de ‘experţi’ DEI şomeri”.
„Au diplome inutile, abilităţi minime, aşteptări salariale complet nerealiste şi o părere exagerat de bună despre ei înşişi. Aceşti oameni sunt neangajabili. Sunt toxici, aduc energie negativă, distrug echipele şi sunt procese ambulante. Iar ONG-urile şi mediul academic urmează să fie demantelate [...] deci nici măcar acolo nu-şi pot găsi un loc.
Câţiva dintre ei ar putea să se alăture lui KJP (Karine Jean-Pierre) în noul imperiu media al lui Jennifer Rubin, să refolosească aceeaşi strategie cu Kamala 2028 sau să profite de orice iniţiativă dubioasă finanţată de văduva lui Steve Jobs sau de Reid Hoffman...”, a mai spus LeFevre.
Nu există estimări clare privind numărul de americani angajaţi în poziţii DEI în guvernele federale, statale şi locale sau în corporaţiile americane. Cu toate acestea, pe măsură ce valul se extinde, acest număr ar putea fi de ordinul miilor, dacă nu mai mult.