Energia electrică se scumpeşte cu 6% de la 1 ianuarie 2013
alte articole
Consumatorii de energie electrică de pe piaţa reglementată, respectiv populaţia, instituţiile publice şi o parte a industriei care nu a trecut în piaţa liberă, vor plăti cu 6% mai mult de la 1 ianuarie 2013, în condiţiile în care ANRE a majorat costurile producătorilor de profil incluse în tarife.
"De la 1 ianuarie, energia electrică se va scumpi cu 6%, luându-se în considerare recunoaşterea costurilor producătorilor de energie electrică, cât şi a investiţiilor pe care trebuie să şi le facă operatorul sistemului de transport - corelarea unor alte tarife şi preţuri care rezultă din recunoaşterea costurilor producătorilor de energie electrică. În rest, se merge cu calendarele ştiute. La 1 iulie va fi prima etapă la consumatorii casnici, o dereglementare de 10%. Atenţie, nu este vorba despre o creştere cu 10% , ci o dereglementare. Nu se ştie care va fi impactul, însă cred că va fi de 1-2 procente", a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Nicolae Havrileţ.
Acesta a adăugat că preţul mediu final al energiei electrice va fi de la 1 ianuarie de 175,5 lei pe MWh, faţă de 220 MWh cât este pe piaţa concurenţială.
Preşedintele ANRE a mai spus că pentru Nuclearelectrica s-a stabilit o cotă de energie electrică pe care o pune la dispoziţia pieţei reglementate, reprezentând o creştere de preţ la energia electrică produsă de la 121 lei MWh la 140 lei MWh.
"La Hidroelectrica s-a obţinut o majorare de la 71 lei MWh la 125 lei MWh, în timp ce Complexul Energetic Oltenia va comercializa energia cu 190 lei, faţă de 172 lei pe MWh. Petrom contribuie mai departe la piaţa reglementată cu un preţ de 169 lei pe MWh", a mai spus Havrileţ.