Elicopterul în care se afla prinţul Charles şi Camilla a aterizat de urgenţă din cauza unei defecţiuni tehnice

Prinţul Charles şi Camilla au trecut prin emoţii serioase, joi, în timp ce se aflau într-un elicopter, după ce pilotul a fost nevoit să aterizeze de urgenţă din cauza unei defecţiuni tehnice, conform starpulse.com.
Prinţul Charles al Marii Britanii. (CRISTINA QUICLER / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.05.2013

Prinţul Charles şi Camilla au trecut prin emoţii serioase, joi, în timp ce se aflau într-un elicopter, după ce pilotul a fost nevoit să aterizeze de urgenţă din cauza unei defecţiuni tehnice, conform starpulse.com.

Moştenitorul Coroanei britanice se îndrepta spre Hay Literary Festival din Powys, Ţara Galilor, alături de soţia sa, Camilla, ducesă de Cornwall, iar pilotul i-a anunţat că trebuie să aterizeze de urgenţă pentru că aparatul de zbor are probleme tehnice.

Cuplul princiar a aterizat cu bine pe Aerodromul Denham din Buckinghamshire, Anglia, şi şi-a continuat drumul cu maşina. Acest incident i-a provocat însă prinţului o întârziere de 3 ore.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a descoperi cauza acestei defecţiuni tehnice.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor