Elevii şi profesorii din Franţa au ţinut marţi un minut de reculegere,după atacul de la Toulouse
Elevii şi profesorii din Franţa au ţinut marţi, la ora locală 11 (12 ora României) un minut de reculegere în memoria victimelor atacului de luni, de la o şcoală evreiască din Toulouse.
Preşedintele Nicolas Sarkozy le-a adus un omagiu victimelor la o şcoală din Paris, din apropiere de muzeul Holocaustului, în timp ce rivalul său socialist, Francois Hollande, a mers la o şcoală din suburbii.
O persoană înarmată a împuşcat mortal luni un profesor şi trei copii la o şcoală evreiască din oraşul francez Toulouse. El a deschis focul la şcoala Ozar Hatorah, din nord-estul oraşului, rănind grav şi un adolescent de 17 ani.
Una dintre victime era profesor, în vârstă de circa 30 de ani. Şi cei doi copii ai săi, cu vârsta de trei, respectiv şase ani, au fost ucişi. A patra victimă avea între opt şi 10 ani şi era copilul unui alt profesor.
Atacul de luni a avut loc în jurul orei locale 8.00, când copiii, însoţiţi de părinţi, ajungeau la şcoala din cartierul Jolimont.
Martori oculari au declarat că atacatorul a sosit pe o motocicletă neagră şi a început să tragă la intrarea în gradiniţă şi şcoala primară.
"A tras în oricine era în apropiere, copii şi adulţi. Copiii au fugit până în şcoală", a spus procurorul local Michel Valet.
Agresorul ar fi folosit iniţial o armă de 9 milimetri, care s-a blocat. După aceea a început să tragă cu o armă de calibrul .45.
Apoi a fugit cu o motocicletă, la fel ca persoana care a ucis trei militari în două incidente separate din aceeaşi regiune, săptămâna trecută.
Poliţia a lansat o operaţiune amplă de căutare, iar premierul Francois Fillon a declarat că măsuri suplimentare de securitate au fost introduse în toate şcolile şi clădirile religioase.
O slujbă religioasă în memoria victimelor va fi organizată într-una dintre sinagogile din Toulouse, la ora locală 17.00 (18.00 ora României). De asemenea, la Paris va avea loc un marş al tăcerii, începând cu ora locală 20.00 (21.00 ora României).