Elena Udrea ar putea candida la un colegiu din Bucureşti
alte articole

Deşi au apărut o serie de informaţii în presă potrivit cărora Elena Udrea ar putea candida, la alegerile parlamentare din 9 decembrie, pentru un mandat de deputat în Tulcea şi Neamţ, se pare că fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului ar putea candida şi în Bucureşti, în colegiul 25 pe care l-a câştigat în 2008, informează b365.ro.
Potrivit unui sondaj intern al PDL, există o intenţie de vot de 38% pentru ca Elena Udrea să reprezinte în Parlament Colegiu 25 din Capitală. De asemenea, acesta ar fi unul dintre cele două colegii unde USL nu ar câştiga cu 50% plus unu. Prin urmare, chiar dacă Udrea nu ar obţine 50% plus unu, în urma redistribuirilor, deputatul ar putea obţine cu uşurinţă un al doilea mandat.
Elena Udrea, ia în considerare şi o candidatură pentru colegiile din Tulcea şi Neamţ, aceste posibilităţi fiind ofertate de organizaţiile locale datorită investiţiilor pe care aceasta le-a făcut în aceste zone atunci când se afla la conducerea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.