Efectele reţelelor sociale în rândul elevilor. Copil de 13 ani, fotografiat cu un cuţit într-o şcoală din Timişoara

.. (Imagine generată cu IA - ChatGPT)
D.B.
23.10.2026
.. (Imagine generată cu IA - ChatGPT)
D.B.
23.10.2026

Un elev de 13 ani din Timişoara a ajuns în atenţia poliţiei după ce o fotografie în care apare ţinând în mână un obiect tăietor-înţepător, într-o sală de clasă, a fost distribuită pe o reţea de socializare. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş.

Incidentul a fost semnalat joi, 22 octombrie, de reprezentanţii unităţii de învăţământ. Din primele verificări, fotografia ar fi fost realizată cu o zi înainte, pe 21 octombrie, şi ulterior distribuită în mediul online.

La momentul sesizării, în şcoală se aflau deja poliţişti ai Biroului Siguranţă Şcolară şi poliţistul de proximitate, care desfăşurau activităţi preventive. Aceştia au început imediat verificările, împreună cu reprezentanţii conducerii şcolii, reuşind să identifice atât sala de clasă în care fusese făcută fotografia, cât şi elevul de 13 ani.

Anchetatorii au discutat cu mai mulţi elevi şi cu reprezentanţii şcolii pentru a stabili împrejurările în care a fost făcută fotografia şi modul în care aceasta a ajuns pe reţelele de socializare.

Tatăl minorului a fost chemat la şcoală, unde a discutat cu poliţistul de proximitate, în prezenţa conducerii unităţii de învăţământ. Acesta a declarat că nu ştia ca fiul său să deţină un asemenea obiect şi şi-a exprimat regretul faţă de situaţia creată.

La şcoală au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş, pentru evaluarea situaţiei.

Potrivit IPJ Timiş, de la începutul anului şcolar 2026–2027, în unitatea de învăţământ au fost organizate 27 de activităţi de prevenire a violenţei şi a comportamentelor de risc, cea mai recentă chiar în ziua în care incidentul a fost sesizat.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu pentru infracţiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, cercetările fiind în desfăşurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.

Vineri, 23 octombrie, poliţiştii au revenit în unitatea de învăţământ pentru continuarea verificărilor şi a activităţilor preventive. Totodată, conducerea şcolii urmează să analizeze cazul în cadrul comisiei pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi al grupului de acţiune constituit la nivelul instituţiei, pentru stabilirea eventualelor măsuri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos