Economist: Urmează ani dificili din punct de vedere economic / Previziuni sumbre despre pensiile private
![](https://image.epochtimes-romania.com/2012/02/49782_top.jpg)
Economistul Radu Georgescu, Managing Partner la o companie specializată în contabilitate, audit, taxe şi analiză financiară, avertizează într-o postare pe pagina sa de Facebook că urmează ani dificili din punct de vedere economic pentru România.
Printre previziunile făcute de el, figurează inclusiv prăbuşirea pieţei imobiliare.
„Foarte puţini oameni mai pot cumpara apartamente la valorile actuale si dobânzile de acum. […] Eu cred că peste 2 ani vom vedea apartamente vândute cu discount de 50% faţă de preţul actual”, susţine economistul.
Radu Georgescu avertizează în postarea sa că în curând vor ieşi la pensie „decreţeii”, generaţia celor născuţi după Decretul 770/1966, emis de regimul lui Nicolae Ceauşescu, care interzicea avorturile şi restricţiona accesul la mijloacele contraceptive, ceea ce a dus la o explozie demografică în România.
Potrivit lui Georgescu, aceştia vor dezechilibra fondurile de pensii private, şi este de aşteptat ca ei să primească „20%-30% mai puţini bani decat au cotizat”.
Iată care sunt previziunile lui Radu Georgescu pentru următorii 2 ani:
1 - Piaţa imobiliară se va prăbuşi - Foarte puţini oameni mai pot cumpăra apartamente la valorile actuale şi dobânzile de acum.
Fondurile de pensii şi de investiţii au vândut acţiunile de la companiile care au legătură cu zona imobiliară. Toate acţiunile au scăzut cu peste 50% în ultimii 2 ani. Eu cred că peste 2 ani vom vedea apartamente vândute cu discount de 50% faţă de preţul actual.
2 - Fondurile de pensii private - Până acum Fondurile private de pensii din România au încasat bani de la oameni. În curând vor trebui să plătească pensii. În câţiva ani vor ieşi foarte mulţi oameni la pensie. Este generaţia născută în perioada 1960 şi denumită "Decreţei".
Poate că nu ştii, 60% din banii tăi din fondurile de pensii private sunt în titluri de stat emise de România. Dobânda medie în ultimii 10 ani a fost de 4,5%. Acum dobânda la titlurile de stat este de 8%.
Când dobânzile cresc, valoarea din fondul tău de pensie scade. Deoarece nu vrea nimeni să cumpere titluri de stat cu dobânda de 4,5% când poate să cumpere azi titluri de stat cu dobânda de 8%. Cei care vor ieşi la pensie vor vedea că vor primi 20%-30% mai puţini bani decât au cotizat.
3 - Acţiuni - Indicii bursieri ( Dow Jones, S&P 500 etc.) vor fi printre puţinele investiţii câştigătoare. Am explicat de mai multe ori că indicii bursieri sunt construiţi în aşa fel încât să crească mereu. Este riscant să investeşti în acţiuni individuale.
Exemplu: Toate acţiunile listate la bursa în 2024 pe bursa de la Bucureşti sunt pe minus. Warren Buffett spune că cea mai bună investiţie este în tine. Să citeşti, să înveţi lucruri noi.
4 - Curs euro - Deoarece fondurile europene sunt aproape blocate, va fi dificil să se menţină cursul actual.
5 - AI - Va urma o revoluţie economică generată de AI. Acest lucru va face ca mulţi oameni să câştige foarte mulţi bani. Dar şi mai mulţi oameni vor câştiga mai puţin şi vor avea probleme financiare.
De la începutul anului multe firme au anunţat disponibilizări în 2025: Microsoft, Meta, Amazon, Google, Salesforce, Stripe. În acelaşi timp, aceste firme au anunţat investiţii record în AI.
În următorii ani va fi o diferenţă şi mai mare între antreprenori / oamenii de vânzări şi ceilalţi. În revoluţia AI sunt sigure doar 2 meserii: cea de antreprenor şi cea de om de vânzări.
Copiii mei sunt adolescenţi. I-am încurajat să dezvolte servicii şi produse pe care să le vândă. Este bine să înveţi cât mai repede cum să vinzi. Să înveţi cum să dezvolţi un produs şi cum să îi faci marketing. Să înveţi cum să gestionezi eşecurile.
6 - Concluzii - Perioada următoare va genera oportunităţi foarte mari pentru cei care ies din zona de confort şi învaţă lucruri noi.