Economist: Dacă Niculescu vine fix cu lista de miniştri băgată pe gât de PSD, fără să o negocieze, guvernul nu ar trebui votat

Profesorul de economie Cristian Păun a pus pe masă "condiţiile minimale" ca PNL şi UDMR să îşi ofere votul pentru guvernul condus de Luca Niculescu.
ANALIZA lui Cristian Păun
"Dacă Luca vine fix cu lista de miniştri băgată pe gât de PSD, fără să o negocieze cu ei, fără să o discute cu ei, guvernul nu ar trebui votat. Este o greşeală. Mulţi de pe lista respectivă nu au nicio treabă cu domeniul pe care vor trebui să îl păstorească, pentru noi. Nu mai zic de problemele penale, complet incompatibile cu astfel de poziţii.
Dacă Luca preia la literă toate aberaţiile din programul populist de guvernare al PSD, fără să modifice o literă, fără să negocieze o literă, guvernul acesta nu ar trebui votat. Este o greşeală. Aceste aberaţii nu vor face decât să ne împingă şi mai mult în prăpastie, să crească costurile reparării situaţiei, costuri pe care le vom plăti noi, nu politicienii.
Dacă Luca merge în Parlament fără să negocieze susţinerea sa de către PNL şi UDMR pe o listă de linii roşii/direcţii a căror încălcare va atrage automat depunerea unei moţiuni de cenzură contra sa, acest guvern nu ar trebui votat. Este o greşeală. Moţiunea respectivă va trece instant, cum este configurat astăzi Parlamentul, şi va fi un motiv puternic de corecţie şi ajustare a comportamentului unora din guvern legat de banii publici.
Dacă Luca nu îşi asumă, contra voturilor PNL şi UDMR, o listă minimală de reforme (teritorială, administrativă) cu termene clare de iniţiere a legilor în Parlament, guvernul nu ar trebui votat. Este o eroare.
Acestea ar fi, după părerea mea, condiţiile minimale ca PNL şi UDMR să îşi ofere votul pentru guvernul PSD al lui Luca PSD. Fără voturile PNL, guvernul acesta nu va trece. Voturile puciştilor din PNL nu ajung. Asta înseamnă că PNL şi UDMR au suficientă putere politică să traseze linii roşii, să le monitorizeze permanent şi transparent şi să îşi ajusteze acţiunile politice viitoare.
Dacă nu se întâmplă, ar fi o eroare votarea guvernului."
"Tipic PSD"
"Tipic PSD... Deja au început. Vor moratoriu pe deficit. Asta după ce Ciolacu s-a şters la inghinal cu prima foaie de parcurs asumată cu UE pe procedura de deficit excesiv. Cu greu, am obţinut a doua foaie de parcurs, vreo 7 ani de ajustare fiscală. Nu a ţinut mult nici asta. Cum au început rezultatele şi corecţiile, guvernul a fost trântit de PSD şi AUR. Acum vor moratoriu. Îl trimit pe 'diplomatul de carieră' Luca la înaintare să mai ceară o păsuire până sunt umplute iar cămările. Schimbare de paradigmă, nu-i aşa?
Eu cred că ne facem iluzii legate de cum, ce şi de ce vrea PSD guvernarea cu atâta disperare. Ne facem iluzii că intenţia lor este bună, că s-au dat pe brazdă, că au înţeles ceva din ce au făcut. Nici pomeneală. Paradigma lor schimbată înseamnă iar deficit şi durere la inghinal de el. Şi de noi...
Votul dat de PNL acestui guvern de prăduitori hămesiţi este unul în alb. Care i se va întoarce în faţa PNL. Orice acorduri bilaterale semnate cu cărătorul de genţi diplomat ale lui Neacşu & co sunt în van. Râd cu fundul pesediştii de amatorismul şi credulitatea liberalilor. În birourile lor este relaxare totală. Hohote însoţite de planuri şi frecări de mâini răzbat prin gaura cheii.
Este gata! S-a stabilit! Luca depune astăzi cabinetul lui. Aşa crede şi el. Că este al lui. Nimic mai fals. Nu îşi mai aparţine, de ceva vreme. Se vede cu ochiul liber. E captiv. E om de paie. L-au încorsetat cu neacşi şi zamfiri de nici la baie nu poate merge fără să ceară voie.
Noi votăm întotdeauna politicieni care reprezintă cel mai mic rău pentru noi. Care luptă pentru noi. Nu care fug de luptă sau se ascund în spatele unor iluzii. Votul este mereu la noi. Cu multe linii roşii în spate...
Hai, Luca! Hai scapă-ne odată de criză. Adu laptele şi mierea pe care o aşteptăm cu sufletul la gură. Pune totul în diplomat şi hai. Uimeşte-ne! Schimbă paradigma..."
Mesaj pentru Luca Niculescu
"Diplomatic, Luca Niculescu ar trebui să facă cerere de adeziune şi să intre în PSD. La ce va fi pus să semneze şi ce va gira pentru PSD, e chiar păcat. Dacă tot se compromite în halul acesta, măcar să o facă asumat, ca membru de partid, tot tacâmul. Politician de carieră, cum ar veni. De eticheta pe care o va avea va scăpa greu de tot. Ieşirea din aşa ceva va fi dificilă, chiar nasoală aş spune. Oricât de diplomat de carieră te-ai pretinde, de acum înainte, Luca va fi pesedist de carieră. Diplomatic vorbind..."