Economia europeană se contractă
alte articole
Două din cele mai mari economii din Europa au reuşit să scape de recesiune, dar statisticile publicate recent oferă ştiri sumbre pentru întreaga regiune, potrivit unui raport VOA.
Noile cifre publicate de agenţia de statistică Eurostat arată că atât economiile din zona euro, cât şi cele ale celor 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au contractat cu 0,2 la sută în al doilea trimestru al anului.
Singura veste buna a venit din Germania şi Franţa. Creşterea din cea mai mare economie a Europei, Germania, a fost de 0,3 la sută, un procent relativ modest. Şi cea de-a doua economie ca mărime, Franţa, a reuşit să scape de recesiune prin înregistrarea unei creşteri zero pentru un al treilea trimestru consecutiv. Recesiunea este definită ca două trimestre consecutive de creştere negativă.
Experţii privesc cu atenţie Franţa, temându-se că ea ar putea fi următoarea ţară afectată de criza din zona euro. Unii îşi fac griji că toamna va aduce şi mai multe veşti proaste pentru zona euro ce cuprinde 17 naţiuni.