Eclipsă totală de Soare învăluie zgârie-norii din Indonezia
Eclipsa totală de Soare este vizibilă din 12 provincii din Indonezia, printre care: Sumatra, Borneo, Kalimantan, Maluku, Sulawesi, precum şi din locuri aflate în Oceanul Pacific.
O eclipsă parţială de soare a fost vizibilă, de asemenea, pentru milioane de persoane în Australia, în unele părţi din Asia de Sud-Est şi în Pacific.
În 1983 a fost ultima dată când a putut fi observată o eclipsă totală în Indonezia, iar următoarea va avea loc peste 3 ani.
Este o privelişte care a atras mii de străini în această parte a lumii.
Dar nu toată lumea a putut să vadă clar eclipsa de această dată. Cerul înnorat şi smogul au ascuns eclipsa în oraşul Palembang, pe insula vestică Sumatra, dezamăgind mulţimile de oameni care au ieşit să vadă eclipsa în zorii zilei.
Eclipsa solară totală este considerată ca fiind unul dintre cele mai impresionante fenomene astronomice vizibile de pe Pământ. Faza maximă a eclipsei totale de Soare din 2016 are o durată de 4 minute şi 9 secunde, potrivit site-ului eclipse.gsfc.nasa.gov, arată Agerpres.
Următoarea eclipsă solară totală a lumii va avea loc în august 2017 şi ar trebui să fie vizibilă din SUA.