E. Boc: Şcolile care nu au încălzire în această perioadă trebuie închise, dar decizia aparţine autorităţilor locale
Premierul Emil Boc a afirmat joi că şcolile care nu au încălzire ar trebui închise în perioada gerului, dar că o decizie în acest sens trebuie luată la nivel local.
"Am avut şi în şedinţa de Guvern o discuţie cu domnul ministru (n.r. Educaţiei, Daniel Funeriu) pe această temă şi acolo unde există şcoli care nu au încălzire e clar că nu se pot desfăşura cursuri în acestă perioadă de ger, dar am lăsat decizia la nivel local, nu am luat o decizie naţională cu privire la închiderea sau neînchiderea şcolilor. Decizia aparţine inspectorului şcolar la propunerea directorului şcolii, în funcţie de situaţia specifică, pe o perioadă determinată. O decizie la nivel naţional ar fi pus în dificultate părinţii să-şi poată asigura supravegherea copiilor pe o perioadă de timp", a spus primul-ministrul la videoconferinţa cu prefecţii.
El i-a atenţionat pe prefecţi să se asigure că elevii nu au rămas blocaţi pe drum din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi le-a solicitat să comunice în permanenţă cu Ministerul Educaţiei.
Reprezentantul Ministerului Educaţiei a arătat că, potrivit informaţiilor primite până în dimineaţa zilei de joi de la inspectoratele judeţene, sunt închise 180 de şcoli din cauza zăpezii şi a viscolului, din care 47 în Alba, 28 în Botoşani, 26 în Constanţa, 19 în Vrancea, câte 11 în Călăraşi şi Buzău şi sub zece în alte judeţe. Următoarele date în acest caz vor fi prezentate vineri dimineaţa.