Duelul viorilor - Stradivarius sau Guarnieri?

(photos.com)
Epoch Times România
21.09.2011

Publicul din Romania este chemat la ceas de seara, nu in loc ferit, ci cat se poate de cunoscut, sa arbitreze un duel cum nu s-a mai vazut: "Duelul viorilor". Turneul National care va aduce in salile de concerte doi mari violonisti romani, Liviu Prunaru si Gabriel Croitoru, insotiti de doua dintre cele mai frumoase si performante viori ale lumii va avea loc, in perioada 26 septembrie - 6 octombrie 2011, in sase orase din Romania. Provocarea a fost lansata celor doi de pianistul Horia Mihail, care le va fi alaturi pe scena in permanenta.

Care a fost cel mai mare lutier al lumii? O rivalitate veche de trei secole, o intrebare pe care si-au pus-o generatii si generatii de iubitori ai muzicii, nu isi va gasi nici acum, probabil, raspunsul, dar va deveni pretextul unor recitaluri extraordinare cu piese de mare popularitate din repertoriul pentru vioara. Pentru inceput interpretii vor prezenta publicului cele doua opere de arta – viorile Stradivarius si Guarneri. Astfel GABRIEL CROITORU cu vioara Guarneri del Gesu “Catedrala” a lui George Enescu pusa la dispozitie de Muzeul « George Enescu » va interpreta lucrari de virtuozitate de H. Provost, Sarasate si Kreisler, apoi LIVIU PRUNARU va canta la vioara Stradivarius “Pachoud” - un instrument special, de mare valoare, adevarata opera de arta a lui Stradivarius - piese celebre de Ceaikovski, Brahms – Kreisler, Jules Massenet si Bazzini. In cea de-a doua parte a serii, cei trei artisti, LIVIU PRUNARU, GABRIEL CROITORU si HORIA MIHAIL, vor fi prezenti pe scena concomitent, spectatorii putand sa savureze imbinarea spectaculoasa a sunetelor celor doua viori acompaniate de pian in Grand Duo pentru doua viori, op. 57 de Ch. de Beriot, Duo in re major de Spohr si Cinci piese pentru 2 viori si pian de Sostakovici.

Asadar Stradivarius sau Guarnieri ? Doar publicul poate decide... Va invitam sa arbitrati 'Duelul viorilor' - turneu extraordinar de recitaluri cu piese de mare popularitate din repertoriul pentru vioara sustinut de Liviu Prunaru – Stradivarius, Gabriel Croitoru – Guarneri, Horia Mihail – pian.

Programul turneului este urmatorul :

- 26 septembrie, Tg. Mures, Palatul Culturii

- 28 septembrie, Brasov , Cercul Militar

- 30 septembrie, Bucuresti, Sala Radio

- 3 octombrie, Casa de cultura a studentilor, Cluj Napoca (in cadrul festivalului “Toamna Muzicala Clujeana”)

- 4 octombrie, Timisoara, Sala Capitol

- 6 octombrie, Craiova, Sala Filarmonicii

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor