"Dragostea învinge": Un accident care l-a lăsat paralizat pe un bărbat l-a condus către dragostea vieţii lui

Din cauza unei leziuni a măduvei spinării, Jerod Nieder a rămas paralizat şi nu îşi simte corpul de la piept în jos, ceea i-a schimbat viaţa pentru totdeauna. Totuşi, în timpul perioadei de recuperare, el şi-a întâlnit sufletul pereche, iar cuplul a devenit acum o forţă de susţinere în comunitatea persoanelor cu paralizii.

Jerod, în vârstă de 40 de ani, locuieşte în Louisville, Kentucky, împreună cu soţia sa, Hanna Nieder. Hanna s-a născut la o bază militară din Seul, Coreea, iar acum lucrează ca mentor pentru fundaţia care îl sprijină pe soţul ei. Jerod participă la cercetare şi este susţinător al fundaţiei. Totodată, cuplul oferă consultanţă online prin intermediul site-ului lor, PositivelyParalyzed.org.

În 2011, Jerod avea 29 de ani când a suferit o leziune a măduvei spinării în timp ce se afla în vacanţă cu familia lui în Playa Del Carmen, Mexic.

„ Nu am putut accepta accidentarea”

"Pur şi simplu am alergat pe plajă şi m-am aruncat în valuri", a declarat Jerod pentru The Epoch Times.

"Nu ştiam că erau stânci sau un banc de nisip dedesubt. Nu mi-am pierdut cunoştinţa, dar deodată nu m-am mai putut mişca deloc din acel moment. Din fericire, am reuşit să-mi ţin respiraţia până când fratele meu m-a tras pe plajă."

Impactul îi zdrobise lui Jerod vertebra C5 de la gât, paralizându-l imediat. Rana la cap i-a fost cusută la Playa Del Carmen înainte de a fi transportat de urgenţă la Cancun pentru o operaţie cervicală, o procedură crucială care trebuia efectuată în primele 72 de ore.

Când a revenit în Statele Unite, Jerod a petrecut patru luni într-un spital de reabilitare, unde i s-a montat un cateter suprapubian. La un an după accident, i-au fost înlocuite ambele şolduri.

"Nu mai puteam să fac lucrurile pe care le făceam înainte, aşa că a trebuit să învăţ din nou cum să fac totul. Acest lucru mi-a schimbat complet cursul vieţii", a declarat Jerod.

"Doctorii mi-au spus că nu acceptasem faptul că am avut acest accident, iar eu le-am răspuns tranşant că pentru mine accidentul era inacceptabil. Mi-a luat ani de zile să învăţ cum aş putea trăi ca o persoană cu tetraplegie."

Întâlnirea cu sufletul pereche

Pe măsură ce Jerod s-a obişnuit cu viaţa în scaunul cu rotile, a continuat să fie activ din punct de vedere social. După opt ani de recuperare, pe 18 octombrie 2019 a întâlnit-o pe Hanna la barul de karaoke Fourth Street Live din Louisville, Kentucky. S-au împrietenit la un cocktail.

Hanna a spus: "Îmi aduc aminte că stăteam la masă cu el. Nu mai văzusem niciodată pe cineva într-un scaun cu rotile, din câte îmi amintesc, şi nu aveam nicio experienţă în ceea ce priveşte paralizia sau leziunile măduvei spinării. Am fost prezentaţi întâmplător de un prieten comun. Am vorbit despre genurile muzicale care ne plăceau, pentru că i-am spus lui Jerod că îmi place totul, de la muzica country până la Andrea Bocelli. A fost cu adevărat impresionant, ia Jerod şi-a amintit că am spus acest lucru, iar primul concert la care m-a dus a fost Andrea Bocelli."

Jerod a fost la fel de uimit de Hanna.

El a povestit: "Sincer, m-am simţit ca într-un film; un fel de suprarealism, pentru că o fată frumoasă vorbea cu mine ca şi cum eram o persoană normală. Conversaţia pur şi simplu curgea şi nu am simţit că m-a privit ca pe un tetraplegic; cu siguranţă a văzut un tip care era într-un scaun cu rotile, dar nu m-a privit ca pe o persoană cu handicap şi am simţit asta imediat."

"Distanţa face ca inimile să devină mai apropiate"

Cei doi au făcut schimb de numere de telefon. Hanna, care tocmai absolvise facultatea şi intrase în câmpul muncii, nu era interesată de întâlniri, dar s-a trezit că se vedea cu Jerod în mod regulat la o gustare sau la un concert, iar ei s-au apropiat.

Jerod i-a cerut Hannei să fie prietena lui. Dar Hanna, care are origini coreene şi filipineze, a pornit într-o călătorie lungă pentru a-şi îndeplini visul de a vedea lumea, aşa că l-a refuzat.

"Îl tot refuzam doar pentru că aveam călătorii de făcut", a spus ea. "Treceam prin Malaezia, Indonezia şi Filipine, de una singură, iar Jerod m-a menţinut foarte mult ancorată la realitate. Ne trimiteam mesaje în fiecare zi, pe tot parcursul perioadei. Întotdeauna trimitea capturi de ecran cu distanţa dintre noi, ceea ce era foarte drăguţ."

Jerod s-a oferit să aibă grijă de câinele Hannei, Belle, în timp ce aceasta era plecată şi trimitea veşti în mod regulat. "Distanţa face ca inimile să devină mai apropiate", a spus el. "Am ajuns să trăiesc indirect prin ea, aşa că a fost bine pentru amândoi."

Însă Hanna s-a trezit epuizată de călătorie după trei luni petrecute în străinătate. Jerod i-a sugerat să se întoarcă acasă de Crăciun şi i-a cumpărat un bilet dus-întors. Hanna nu a mai plecat niciodată de atunci.

"De fapt, nu simt că am renunţat la ceva. Doar că mi s-au schimbat visurile", a prcizat ea.

Cuplul s-a mutat împreună în Kansas pentru a fi mai aproape de familia lui Jerod, deoarece mama lui era bolnavă. Ei au rămas cinci luni aolo, până când a murit mama lui, şi apoi încă o perioadă pentru a-l sprijini pe tatăl său. După ce şi-au dat seama de puterea tot mai mare a legăturii lor, cuplul s-a mutat înapoi în Kentucky pentru a-şi începe viaţa împreună. Pe măsură ce încrederea lor reciprocă a crescut, Hanna a devenit principala îngrijitoare a lui Jerod.

Nunta

Înainte de a pleca din Kansas, Jerod şi-a realizat visul: a cerut-o pe Hanna în căsătorie chiar înaintea zilei ei de naştere, pe 30 mai 2020. Mama lui Jerod nu mai trăia pentru a asista la cererea în căsătorie, dar îi dăduse deja binecuvântarea fiului ei: "Ştiam că ea este cea mai potrivită pentru tine", îşi aminteşte Jerod cuvintele mamei sale.

Fericitul cuplu s-a căsătorit în Kentucky, pe 18 decembrie 2021, la 10 ani de la accidentul lui Jerod. "Hannah a avut ideea", a povestit Jerod, "ca să transformăm acea dată în ceva pozitiv de care să ne amintim."

Jerod are un implant epidural stimulator în coloana vertebrală care îi permite să stea în picioare şi să se încline. Înaintea nunţii, a lucrat cu specialistul său, Dr. Susan Harkema, cercetător şef la Centrul de Cercetare a Leziunilor Măduvei Spinării din Kentucky, pentru a se putea înclina în faţa părinţilor Hannei în ziua cea mare, o tradiţie importantă în ceremonia de nuntă coreeană.

Cuplul şi-a împărtăşit jurămintele cu lacrimi în ochi şi şi-a luat angajamentul să se sprijine unul pe celălalt toată viaţa în faţa celor mai apropiaţi prieteni şi a familiei lor.

"Pur şi simplu am abordat totul împreună", a spus Hanna. "Aşa am funcţionat înainte de a ne căsători, şi totul s-a consolidat după căsătorie. Ceea ce îmi place cel mai mult la el este atitudinea lui faţă de viaţă".

Iar Jerod a spus: "Îmi place cât de determinată este Hanna să ajute. Îi place foarte, foarte mult să ajute oamenii şi aşa îşi petrece o mare parte din zi. ... Hanna încearcă mereu să mă pună pe mine pe primul loc, eu încerc mereu să o pun pe ea pe primul loc şi cred că atâta timp cât păstrăm această atitudine, lucrurile vor merge bine."

"Dragostea învinge, rămâneţi pozitivi"

Pentru Jerod şi Hanna, o zi obişnuită începe cu programul de întreţinere al lui Jerod.

"Funcţiile corpului său nu sunt normale, deoarece totul de la piept în jos nu este normal", a spus Hanna. "Îl ajut în fiecare dimineaţă să folosească baia, apoi îl ajut să se îmbrace, să se spele. Apoi lucrez pe tot parcursul zilei, iar Jerod merge la spital; el este capabil să conducă scaunul acolo, însă nu poate încă conduce un vehicul."

Jerod a spus: "Fac OT, PT, diferite tipuri de stimulare. Particip la cercetări şi există o sală de sport accesibilă care este foarte aproape... acolo îmi petrec jumătate din zi."

Seara, după ce se întorc acasă împreună, ei efectuează câteva apeluri sau trimit mesaje text pentru a ajuta vreo familie sau o persoană cu paralizie. "Asta se întâmplă cam în fiecare zi", povesteşte Hanna.

Cuplul a perfecţionat munca în echipă: Hanna se ocupă de sarcinile fizice, în timp ce Jerod se ocupă de logistică şi organizare. Pentru a uşura povara rutinei aglomerate a Hannei, ei comandă mâncare semipreparată cu valoare nutritivă. Administrează împreună conturile de Instagram şi YouTube pentru a sprijini comunitatea persoanelor paralizate şi pe cei care le îngrijesc şi se confruntă în mod constant cu costurile asociate afecţiunii lui Jerod, dar o atitudine mentală pozitivă îi menţine optimişti.

"Canalul nostru [de YouTube] se numeşte Positively Paralyzed pentru că a fost o glumă, suntem sarcastici", a spus Hanna. "Dar sună adevărat; el ia fiecare scenariu şi găseşte o modalitate de a-l face amuzant!"

Jerod şi Hanna îşi felicită părinţii pentru că au fost exemple de căsnicii puternice şi fericite, în ciuda modului diferit în care au crescut.

"Părinţii mei au fost un model de căsnicie foarte, foarte tradiţională, dar o căsnicie foarte bună, aşa că eu cam asta ştiu", a precizat Jerod. "Ei au lucrat ca parteneri care s-au completat unul pe celălalt în tot ce ţine de viaţă, iar eu văd că aşa funcţionăm şi noi."

Hanna a spus: "Este amuzant pentru că suntem opuşi în acest sens. Tatăl meu a fost în armată detaşat în Coreea, a cunoscut-o pe mama în Coreea, iar ea s-a mutat în Statele Unite când avea 30 de ani. Din copilărie, eu mă mutam în alt loc o dată la doi ani şi mi-a plăcut aest lucru. A fost diferit. ... Dar Jerod este dintr-un oraş în care au locuit şi bunicii lui; el aparţinea acelui loc.

Aşa că amândoi am avut o viaţă de familie grozavă şi părinţi care ne-au iubit, dar a fost exact opusul copilăriei şi al maturizării noastre."

Jerod şi Hanna speră să îşi întemeieze propria familie într-o zi, dar "nu se grăbesc", deoarece amândoi se confruntă cu probleme de reproducere. Între timp, legătura lor se întăreşte cu fiecare zi ce trece, iar ei continuă să fie atenţi a cum îi pot ajuta mai mult pe ceilalţi.

Motto-ul lui Jerod este: "Dragostea învinge, rămâi pozitiv".

El îi sfătuieşte pe toţi cei care au o leziune a măduvei spinării sau dificultăţi de orice fel să muncească din greu şi să rămână pozitivi, motivând: "Acestea sunt cele două lucruri care te vor scoate din asta."

"De asemenea, aş spune să găsiţi o comunitate", a sugerat el. "Să găsiţi alţi oameni care trec prin lupte similare, să vedeţi cum le abordează, unde îşi găsesc inspiraţia... găsiţi o comunitate de oameni ca voi şi veţi trece împreună prin asta."