Dosarul Revoluţiei, noi detalii importante: Au existat trei tentative de asasinare a soţilor Ceauşescu

Plimbat ani de zile prin sistemul judiciar românesc, dosarul Revoluţiei se află acum la Secţia Parchetelor Militare din cadrul instituţiei conduse de procurorul general Augustin Lazăr, iar procurorii militari susţin că au înregistrat progrese "substanţiale" în direcţia stabilirii unor stări de fapt relevante pentru contextul existent în decembrie '89.
Pe un tramvai sunt afişate poze ce înfăţişează căteva momente timişorene ale Revoluţiei din 1989. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
18.12.2017

Redeschis în 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după o serie lungă de tergiversări, cel mai dureros dosar al acestei naţii, dosarul Revoluţiei, îşi urmează cursul la Secţia Parchetelor Militare, procurorii anunţând luni că au avansat "substanţial" în ceea ce priveşte cunoaşterea şi stabilirea unor stări de fapt relevante pentru contextul existent în decembrie 1989.

Procurorii militari fac eforturi să înţeleagă în mod complet împrejurările şi cauzele care au dus la moartea şi rănirea unui număr foarte mare de români, precum şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu.

Probatoriu complex

Pentru îndeplinirea dispoziţiilor Înaltei Curţi, precum şi a obiectivelor fixate de procurori la momentul extinderii urmăririi penale sub aspectul infracţiunii contra umanităţii (1 noiembrie 2016), a fost administrat un probatoriu complex, dintre care procurorii enumeră următoarele activităţi:

1. Audierea sau reaudierea a numeroşi martori;

2. Colaborarea cu istorici, scriitori şi jurnalişti care au documentat subiectul evenimentelor din decembrie 1989 şi folosirea eficientă a datelor şi informaţiilor relevante apărute în vasta literatură care a avut ca obiect Revoluţia din Decembrie 1989;

3. Verificarea şi exploatarea arhivelor militare şi civile, precum şi fişarea, scanarea, analizarea şi valorificarea vastei arhive a Senatului României care a stat la baza elaborării Raportului Comisiei Senatoriale privind Revoluţia Română din Decembrie 1989 (28.730 file);

4. Obţinerea, studierea şi valorificarea de materiale audio-video referitoare la Revoluţie (Arhiva TVR, Arhiva Sahia Film, Arhiva Radiodifuziunii Române, filmări private);

5. Realizarea unei colaborări permanente şi eficiente cu diverse instituţii ale statului (Parlamentul României, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Facultăţile de drept din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca, Biblioteca Naţională, Arhivele Naţionale etc.).

Ce au descoperit procurorii

Ca urmare a administrării probatoriului enumerat anterior, procurorii au avansat substanţial în ceea ce priveşte cunoaşterea şi stabilirea unor stări de fapt relevante pentru contextul existent în decembrie 1989, după cum urmează:

1. S-a stabilit situaţia internaţională deosebit de complexă existentă la finalul anului 1989, cu precădere pentru ţările din Europa de Est.

2. S-a realizat o clarificare cu privire la situaţia internă a României din perioada premergătoare declanşării evenimentelor de la Timişoara şi în timpul desfăşurării acestora.

3. Este cunoscută conjunctura convocării de către fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu a mitingului popular desfăşurat la data de 21 decembrie 1989.

4. A fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu) care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti.

5. A fost realizată o succesiune clară a evenimentelor politico-militare existente în după-amiaza şi seara zilei de 21 decembrie 1989.

6. A fost conturată succesiunea evenimentelor deosebit de importante din noaptea de 21/22 decembrie 1989.

7. Au fost clarificate împrejurările legate de fuga cuplului prezidenţial de pe sediul CC al PCR, traseul urmat şi comportamentul forţelor militare înainte, în timpul şi după pătrunderea revoluţionarilor în sediul Comitetului Central.

8. A fost stabilită componenţa comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fuga preşedintelui în exerciţiu, puterea totală în România. Referitor la acest aspect a existat o eficientă colaborare cu principalele facultăţi de drept din ţară (Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi), concluzionându-se, fără echivoc, faptul că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere. În această etapă a anchetei, este posibilă o mai bună stabilire a conduitei membrilor noii puteri politico-militare şi acţiunile de legitimare a acesteia pe plan intern şi international.

9. S-a realizat edificarea parţială referitoare la declanşarea şi executarea diversiunii militare începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite.

- Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă.

- De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave.

- În legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii şi imitatoare privind desantul de paraşutare.

- Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice.

- Au fost realizate progrese notabile pentru înţelegerea fenomenului diversionist (unic în istoria României prin complexitate şi anvergură) atât sub aspectul mecanismelor concrete de acţiune cât şi din perspectiva persoanelor ce au dirijat acest fenomen. Este de aşteptat ca viitoarele cercetări să aducă lămuriri privind autorii diversiunii şi eventualele complicităţi în realizarea acesteia.

10. Probele administrate au permis o bună edificare cu privire la solicitarea de ajutor militar străin (sovietic) şi consecinţele grave ale unei astfel de solicitări pentru structurile militare interne şi populaţia civilă. Această realitate este necesar a fi coroborată cu situaţia militară alarmantă care a existat de-a lungul întregii frontiere de stat a României în luna decembrie 1989.

11. Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu.

Astfel, până la execuţia celor doi, survenită la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora.

12. Au fost administrate în mod eficient probe pentru stabilirea împrejurărilor şi acţiunilor concrete care au avut drept rezultat distrugerea unor bunuri de patrimoniu situate în perimetrul Pieţei Palatului (Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Regal). S-au depus diligenţe pentru edificarea privind conduita impusă de regulamentele militare pentru forţele de blindate aflate în mediul urban, fiind avute în vedere pentru comparaţie situaţii similare petrecute în alte ţări, soldate de asemenea cu distrugerea unor bunuri de patrimoniu.

13. Au fost stabilite, prin probe, evenimentele care au avut drept consecinţă moartea şi rănirea unor persoane în diverse localităţi aflate pe întregul teritoriu al ţării.

14. Au fost clarificate circumstanţele şi împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgenţă a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, judecarea propriu-zisă, motivaţiile reale care au stat la baza acestei acţiuni şi, mai apoi, executarea soţilor Ceauşescu.

15. Nu în ultimul rând, este important de precizat faptul că, după anul 1989, probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluţia, au fost distruse sau alterate, ceea ce face dificilă stabilirea, cu claritate, a unui raport de cauzalitate între anumite conduite, acţiuni sau inacţiuni şi consecinţele deosebit de grave ale evenimentelor din decembrie 1989.


"În cauză, urmărirea penală va continua cu celeritate şi eficienţă, urmând a fi administrate toate probele necesare privind edificarea completă asupra împrejurărilor şi cauzelor care au dus la moartea unui număr foarte mare de persoane, rănirea altora şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu. De asemenea, în vederea îndeplinirii tuturor cerinţelor actualului Cod de procedură penală, urmează a fi reaudiate persoanele vătămate. Pe măsura derulării cercetărilor, vom face publice rezultatele anchetei", a transmis Parchetul General.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor