Dosarul Poşta: Foştii miniştri Chiuariu şi Nagy ar putea ajunge la închisoare

Foştii miniştri Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu ar putea fi condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul Poşta Română, în care mai este judecat şi fostul şef al instituţiei, Dan Mihai Toader.
(photos.com)
Cristina Boiangiu
13.11.2012

Foştii miniştri Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu ar putea fi condamnaţi la închisoare cu executare în dosarul Poşta Română, în care mai este judecat şi fostul şef al instituţiei, Dan Mihai Toader. Pedepsele cu executare au fost solicitate de procurorul DNA, iar instanţa supremă este aşteptată să ia o decizie în acest sens.

La termenul de marţi al procesului, instanţa a cerut acuzării şi apărării să expună pledoariile finale în dosarul în care sunt judecaţi Dan Mihai Toader, fost directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), Andrei Marinescu, fost director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică a CNPR, Emanoil Lepădatu, fost director economic executiv al CNPR, foştii miniştri Zsolt Nagy şi Tudor Chiuariu şi Ioan Folfă.

Procurorul a arătat că faptele penale sunt dovedite de ansamblul probelor de la dosar şi că se impune stabilirea unor pedepse de închisoare cu executare în cazul a cinci dintre cei şase inculpaţi. Aceştia sunt fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Zsolt Nagy, fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu şi Andrei Marinescu.

Cei şase inculpaţi au fost trimişi în judecată în decembrie 2010 pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, şi stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, cu ocazia unei operaţiuni comerciale, privind înstrăinarea unui teren din Calea Victoriei nr. 133-135 din Capitală, cauzând un prejudiciu de 8.619.787 euro.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor