Donald Tusk dispus să amplifice relaţiile comerciale moldo-poloneze
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a reconfirmat disponibilitatea ţării sale de a amplifica relaţiile comerciale moldo-poloneze, inclusiv investiţiile poloneze în economia R. Moldova. Declaraţii în acest sens au fost făcute astăzi la Chişinău în cadrul întrevederii oficialului cu preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat.
Potrivit PLDM, Vlad Filat i-a mulţumit premierului polonez pentru susţinerea permanentă şi necondiţionată a parcursului european al Republicii Moldova şi pentru suportul acordat în dezvoltarea economiei ţării noastre.
Liderul PLDM a specificat că devansarea la finele lunii iunie a semnării Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE inspiră încrederea că următorul pas va fi obţinerea statutului de ţară-candidat la aderare.
Premierul polonez, Donald Tusk a specificat că Polonia va sprijini în continuare ţara noastră în atingerea obiectivului său de integrare europeană. “Apropierea de UE este importantă pentru fiecare cetăţean, fiecare familie din Republica Moldova şi acest lucru trebuie să fie înţeles”, a menţionat Donald Tusk.
Prim-ministrul Poloniei efectuează o vizită oficială la Chişinău.