Donald Trump este întrebat despre QAnon. Ce răspunde

Donald Trump (Getty Images)
Zachary Stieber
20.08.2020

Preşedintele Donald Trump a declarat, miercuri, că nu ştie prea multe despre QAnon, o comunitate care urmăreşte o persoană sau un grup despre care se spune că are acces la informaţii de nivel înalt în guvernul american şi transmite ştiri care sunt deseori clasificate drept teorii ale conspiraţiei.

„Ei bine, nu ştiu prea multe despre această mişcare, dar am înţeles că mă plac foarte mult, ceea ce apreciez”, a declarat preşedintele jurnaliştilor de la Washington când a fost întrebat despre QAnon.

Trump a spus, că din câte aude, oamenii care fac parte din comunitate urmăresc ce se întâmplă în oraşe precum Portland şi New York, unde violenţele cauzate de stânga radicală au transformat zone întregi în centre ale haosului, iar ratele crimelor au crescut tulburător pe fondul cererilor de reducere a finanţării poliţiei şi a demoralizării forţelor de ordine, în urma incidentului uciderii bărbatului de culoare George Floyd, la sfârşitul lunii iunie.

Apoi, un reporter a prezentat interpretarea sa despre QAnon, spunându-i preşedintelui că una dintre teoriile vehiculate de grupul QAnon este că Trump „salvează în secret lumea de un cult satanic al pedofililor şi cabalei.”

"Este acest lucru ceva în care sunteţi implicat?”, a întrebat reportera.

„Nu am auzit acest lucru. Ar trebui să fie un lucru rău sau bun?”, a răspuns Trump.

„Dacă pot contribui la salvarea lumii de probleme, sunt dispus să o fac. Sunt dispus să mă sacrific. Şi suntem, de fapt. Salvăm lumea de filozofiile de stânga radicală care vor distruge această ţară. Iar atunci când această ţară va dispărea, restul lumii va urma. Restul lumii va urma. Aceasta este importanţa acestei ţări".

Secretarul de presă al Casei Albe, Kayleigh McEnany, a fost întrebat, joi mai devreme despre QAnon, iar un reporter se întreba dacă l-a auzit vreodată pe Trump vorbind despre asta.

„Nu, nu am auzit niciodată de asta. Presa a vehiculat foarte mult acest subiect, dar cu siguranţă nu am auzit niciodată despre asta de la preşedinte”, a spus McEnany.

Teoriile promovate de QAnon includ existenţa unui complot al unui grup de actori „al statului profund” din interiorul guvernului care se opune lui Trump şi existenţa unei reţele de pedofili care atinge cele mai înalte niveluri ale societăţii.

Un moderator al unui grup privat de discuţii QAnon pe Facebook, fost consilier de securitate pentru guvernul american, a declarat pentru The Epoch Times în 2018 că QAnon prezintă presupuse actualizări ale promisiunilor făcute de Trump la începutul campaniei sale de „eradicare a mlaştinii” prin stârpirea corupţiei, expunerea „publicaţiilor care transmit ştiri false” şi opoziţia la grupuri globaliste şi cu "agende speciale".

Teoriile vehiculate de QAnon nu sunt cunoscute pe scară largă. Când au fost întrebaţi la începutul acestui an despre cât au auzit sau citit despre QAnon, doar 3 la sută dintre respondenţii unui sondaj Pew Research au răspuns „foarte mult”, în timp ce 76 la sută au spus „nimic, deloc”.

Platformele de social media au vizat tot mai mult conturile QAnon.

În luna mai, Facebook a eliminat conturile legate de comunitate, spunând că au un „comportament inadecvat coordonat”. Facebook a eliminat miercuri mii de grupuri legate de QAnon, reţeaua de extremă stânga Antifa şi diverse miliţii.

„Am eliminat deja conţinutul care solicită sau susţine violenţa şi interzicem organizaţiile şi persoanele care proclamă o misiune violentă. Cu toate acestea, am văzut mişcări în creştere care, deşi nu promovează în mod direct violenţa, au sărbătorit acte violente, au arătat că au arme şi sugerează că le vor folosi sau că au urmăritori individuali cu modele de comportament violent”, potrivit unei declaraţii a Facebook.

Twitter a interzis, luna trecută, 7.000 de conturi QAnon şi a limitat accesul pentru alte 150.000, ca parte a eforturilor de a reduce „comportamentul care poate să ducă la daune, offline”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor