Doina Melinte, numită vicepreşedinte al Agenţiei Anti-Doping

Epoch Times România
07.06.2012

Premierul Victor Ponta a numit-o, marţi, pe fosta atletă Doina Melinte în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), potrivit unei decizii publicate miercuri în Monitorul Oficial.

Săptămâna trecută premierul Victor Ponta a eliberat-o pe Doina Melinte din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST) şi a numit-o în locul ei pe Carmen Tocală, actuala şefă a Federaţiei Române de Baschet.

De asemenea, premierul l-a eliberat din funcţie, marţi, pe Dan Gabriel Nichita, vicepreşedinte al ANAD.

Fosta atletă Doina Melinte (55 de ani) a fost campioană olimpică la Los Angeles, în anul 1984, la proba de 800 de metri. Ea a cucerit aurul de mai multe ori şi la campionatele mondiale şi europene de sală.

Melinte fusese numită în funcţia de preşedinte al ANST, cu rang de secretar de stat, de fostul premier Emil Boc în anul 2010.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor