Doi morţi şi 12 răniţi în atentatul din Turcia

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi 12 au fost rănite, sâmbătă, la Bingol, în regiunea majoritar kurdă a Turciei, în urma unui atentat sinucigaş comis de o femeie, a anunţat poliţia.
Epoch Times România
30.10.2011

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi 12 au fost rănite, sâmbătă, la Bingol, în regiunea majoritar kurdă a Turciei, în urma unui atentat sinucigaş comis de o femeie, a anunţat poliţia.

Explozia a avut loc în apropierea sediului partidului AK, aflat la putere, în jurul orei locale 13.20.

Turcia se confruntă cu insurgenţa kurdă în sud-estul ţării, iar atacul de sâmbătă intervine în condiţiile în care autorităţile încearcă să furnizeze ajutor miilor de persoane rămase sinistrate după cutremurul de săptămâna trecută care a lovit cu precădere oraşul Van dintr-o altă provincie cu o amplă comunitate kurdă.

În urmă cu o săptămână, armata turcă a întreprins mai multe operaţiuni împotriva militanţilor PKK dincolo de graniţa cu Irakul, după ce 24 de soldaţi turci au fost ucişi în post în atacuri simultane ale kurzilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor