Doi candidaţi au fost eliminaţi în Capitală la evaluarea naţională la limba şi literatura română

Epoch Times România
21.06.2011

Doi candidaţi din Bucureşti au fost eliminaţi luni la evaluarea naţională la limba şi literatura română pentru tentativă de fraudă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, un număr de 14.449 de candidaţi susţin evaluarea naţională în Capitală. Dintre aceştia, 10 sunt din seriile anterioare.

În Bucureşti au fost organizate 28 de centre zonale de evaluare şi 204 unităţi arondate Centrului de Evaluare Naţională.

Astfel, 38 sunt în sectorul 1, 43 în sectorul 2, 35 în sectorul 3, 28 în sectorul 4, 29 în sectorul 5 şi 31 în sectorul 6.

Cei mai mulţi candidaţi la evaluarea naţională în Bucureşti (2.843) sunt din sectorul 2, în sectorul 1 sunt 2.348 de candidaţi, în sectorul 2 sunt 2.389, în sectorul 4 sunt 2.283, în sectorul 5 sunt 2.332, iar în sectorul 6 sunt 2.254.

Pentru susţinerea probei s-au înscris la nivel naţional 223.222 elevi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor