Doi alpinişti şi-au pierdut viaţa în Masivul Mont-Blanc din Alpii francezi
alte articole

Poză din aer a Vârfului Mont Blanc, Alpii francezi. (PHILIPPE DESMAZES / AFP / Getty Images)
Doi alpinişti şi-au pierdut viaţa duminică în sectorul "Dintele Gigantului", din Masivul Mont-Blanc, în Alpii francezi, după ce au căzut în gol, au anunţat surse oficiale.
"Corzile celor doi alpinişti au cedat în timp ce urcau pe sectorul Dintele Gigantului", a precizat un responsabil al jandarmeriei montane din Chamonix, fără a oferi mai multe detalii despre circumstanţele în care s-a produs accidentul.
Conform autorităţilor locale, unul dintre alpinişti este de naţionalitate irlandeză, iar paşaportul său a fost găsit de salvatori. Nu se cunoaşte deocamdată identitatea celuilalt alpinist mort.
Vinerea trecută, doi alpinişti finlandezi şi-au găsit sfârşitul tot în Masivul Mont-Blanc. Cei doi aveau vârste de 25 şi 40 de ani.