Doar 5 partide politice vor intra în parlament după alegerile din 30 noiembrie
Astăzi, 24 noiembrie, au fost prezentate rezultatele a doua sondaje sociologice, realizat de Centrul de Cercetare Sociologică (CCSM) şi Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova.
Prima instituţie sociologică a anunţat că 5 formaţiuni politice au şanse de a accede în Parlament, iar cea de a doua a cotat 6 partide cu posibilitate de reuşită.
Prezentând rezultatele sondajului, directorul institutului, Doru Petruţi, a relatat că dacă alegerile ar fi avut loc duminica viitoare, Partidul Comuniştilor ar fi acumulat 19,6% din voturi, Partidul Liberal Democrat – 17,2%, Partidul Democrat – 14,2%, Patria – 8,7% şi Partidul Liberal – 8,5%. Aproape de a trece pragul de 6% este Partidul Socialiştilor, care, conform sondajului, deocamdată ar acumula 5,3%.
Potrivit spuselor sale, cel mai mult teren pierde Partidul Comuniştilor.
„Dacă vă amintiţi, în timpul crizei politice de 1,5 ani în urmă pentru ei erau gata să voteze 40% din alegători, acum au rămas cu 19%. Voturile pierdute de PCRM au trecut la Patria, Partidul Socialiştilor, la partide alternative”, a declarat directorul IMAS.
Potrivit datelor sondajului, 60% din respondenţi au declarat că deja au decis pentru cine vor vota, iar 8% nu exclud că se vor decide în ziua alegerilor. Din punct de vedere al orientării politice a respondenţilor, 29% s-a considera de dreapta, 23% – de centru, 19% - de stânga, iar 22% nu ştiu sau au preferat să nu răspundă.
Conform rezultatelor sondajului, 44% sunt pentru apropierea Moldovei de Uniunea Europeană, iar 43% - de Rusia.