DNA solicită urmărirea penală a lui Costel Alexe. Fostul ministru PNL al Mediului, acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare

Costel Alexe (Epoch Times România)
D.B.
04.01.2021
Costel Alexe (Epoch Times România)
D.B.
04.01.2021

Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat procurorului general al P.Î.C.C.J să îl sesizeze pe Preşedintele României pentru a încuviinţa urmărirea penală a fostului ministru PNL al Mediului Costel Alexe, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare, se arată într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei.

Cu toate că în comunicatul DNA nu apare numele lui Alexe, surse judiciare au precizat, pentru G4Media, că este vorba despre actualul şef al Consiliului Judeţean Iaşi, fostul ministru PNL al Mediului.

Potrivit procurorilor DNA, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada martie-aprilie 2020, „persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme”.

„Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox. 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 şi 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă de-a sa. Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie precum şi volumele (10) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală”, se arată în documentul citat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos