DNA solicită autorităţilor judiciare din Franţa şi Belgia informaţii cu privire la europarlamentarul Adrian Severin
Direcţia Naţională Anticorupţie informează, miercuri, că a solicitat autorităţilor judiciare competente din Belgia şi Franţa, prin comisii rogatorii, efectuarea unor acte procesual penale necesare instrumentării dosarului în care europarlamentarul Adrian Severin este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă.
Pe 18 iulie, Adrian Severin a fost pus sub învinuire de către procurorii DNA în legătură cu publicarea, în luna martie, a unor materiale audio-video prezentate de publicaţia britanică The Sunday Times.
În luna aprilie, DNA a trimis ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare în cauza referitoare la Adrian Severin, în vederea transmiterii acestei solicitări preşedintelui PE, Jerzy Buzek.
La sfârşitul lunii iunie, Parlamentul European a votat ridicarea imunităţii eurodeputatului Adrian Severin, implicat în cazul "bani în schimbul amendamentelor" relatat de publicaţia The Sunday Times.
Eurodeputatul Adrian Severin şi-a reafirmat în mai multe rânduri nevinovăţia cu privire la acuzaţiile formulate de publicaţia britanică The Sunday Times.