DNA în acţiune. Percheziţii la două consilii judeţene

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descins, miercuri dimineaţă, 22 aprilie, la sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar şi la domiciliul preşedintelui instituţiei, Radu Moldovan (PSD), scrie Adevărul.
Potrivit publicaţiei citate, Moldovan este considerat unul dintre cei mai influenţi lideri ai PSD, având o puternică autoritate asupra mai multor organizaţii PSD din Transilvania. Tot el este creditat cu susţinerea politică ce a dus la promovarea în Guvern a actualului ministru al Energiei, Bogdan Ivan.
De asemenea, anchetatorii desfăşoară descinderi şi la Consiliul Judeţean Sălaj, unde ar fi vizat inclusiv preşedintele instituţiei, Dinu Iancu-Sălăjanu (PNL), alături de alţi funcţionari responsabili de achiziţii publice, susţin surse din anchetă. Dinu Iancu-Sălăjanu este şi artist de muzică populară, arată surse din anchetă.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 - prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, respectiv spălare de bani, în contextul achiziţiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Judeţene Bistriţa-Năsăud şi Sălaj.
În cursul zilei de 22 aprilie 2026, în baza mandatelor emise de instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 69 de locaţii situate pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iaşi şi municipiul Bucureşti, fiind vizate sediile a două instituţii publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice şi sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici. De asemenea, în executarea unui ordin european de anchetă, se desfăşoară activităţi de percheziţie domiciliară şi pe teritoriul statului francez.
Acestea au loc cu sprijinul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Alba Iulia, Braşov, Iaşi, Oradea, Piteşti, Suceava şi Timişoara, EUROJUST, I.P.J. Alba, I.P.J. Cluj şi I.P.J. Maramureş, S.R.P.T. Cluj-Napoca, precum şi a Jandarmeriei Române", transmite DNA.
Surse judiciare indică faptul că verificările se extind şi asupra mai multor companii, respectiv Frasinul, Dimex 200 SRL, Stargate şi Dimex Construcţii. Acestea activează în domeniul construcţiilor şi al prelucrării lemnului, iar în cazul companiei Frasinul ar fi vizat chiar patronul firmei.
Potrivit G4Media, Frasinul este abonată la contracte publice în toată ţara şi a început în 2023 şi lucrările la centura Comarnic, un proiect de numai 6 kilometri finanţat cu fonduri europene în valoare de aproape 48 de milioane de euro.
Omul de afaceri Traian Larionesi şi firma Frasinul sunt judecaţi pentru fraudă cu fonduri europene legată de un caz mai vechi din 2014-2015. Legea achiziţiilor publice nu interzice participarea la licitaţii a firmelor sau oamenilor de afaceri inculpaţi. Lucrările au început pe 6 noiembrie 2023 după ce contractul a fost semnat în mai acest an de către preşedintele de la acel moment al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, şi el vizat între timp de un dosar DNA.