Djokovic şi Nadal s-au calificat în turul 2 al turneului ATP de la Beijing
alte articole
Tenismanul sârb Novak Djokovic, nr. 1 mondial şi principal favorit, a trecut fără mari probleme în două seturi 6-1, 6-1 de italianul Simone Bolelli în timp ce spaniolul Rafael Nadal, cap de serie nr. 3, a câştigat în două seturi identice 6-4, 6-4 în faţa chinezului Di Wu (24 ani), în turul inaugural al turneului ATP de la Beijing, dotat cu premii în valoare de 2.700.510 dolari.
Dacă pentru Djokovic a fost uşor în disputa cu Bolelli, pentru fostul nr. 1 mondial Rafael Nadal (29 ani), care se afla la primul său meci după eliminarea din turul 3 la US Open, nu a fost la fel. Chinezul Di Wu, nr. 230 mondial, fostul său copil de mingi la Masters, când acest turneu se desfăşura la Shanghai (2005-2008), şi-a vândut scump pielea.
''La Mastersuri am fost copilul de mingi al lui Rafa, iar acum tocmai am jucat împotriva lui. Nu este puţin lucru'', a spus chinezul.
Ajuns pe locul 8 ATP Nadal a afirmat că îşi doreşte mai mult: ''Nu avem nevoie să vorbim despre încrederea mea, de ritmul meu. Este nivelul meu de astăzi şi trebuie să lucrez din greu pentru a încerca să ameliorez acest nivel actual. Mâine este o altă zi. Astăzi am jucat un meci pe care aş fi putut să-l joc mai bine şi cred că pot să joc mai bine mâine, pentru că m-am antrenat bine''.
''Scopul meu este să-mi regăsesc nivelul, mai ales pe zgură, anul viitor'', a conchis jucătorul care deţine 14 titluri de Mare Şlem.
Alte rezultate din turul 1:
John Millman (Australia) — Tommy Robredo (Spania) 4-6, 6-1, 6-0
David Ferrer (Spania/N.4) — Thomaz Bellucci (Brazilia) 6-4, 6-3
Yen-Hsun Lu (Taiwan) — Adrian Mannarino (Franţa) 6-3, 6-2
Vasek Pospisil (Canada) — Victor Estrella (Republica Dominicană) 4-6, 7-5, 6-0