Directorul CIA: întâlnirile cu şefii spionajului rusesc sunt necesare pentru siguranţa americanilor
alte articole
Directorul CIA, Mike Pompeo, a apărat joi practica întâlnirilor cu şefi ai spionajului rus, după o serie de rapoarte care au anunţat că oficiali de top ai serviciilor de informaţii americane s-au întâlnit săptămâna trecută cu directorul serviciului rus pentru informaţii externe, care se află pe lista sancţiunilor SUA.
“Ne întâlnim periodic cu omologii noştri din comunitatea de informaţii a Rusiei din acelaşi motiv pentru care predecesorii noştri au procedat în mod similar – cu scopul de a menţine americanii în siguranţă”, a afirmat Pompeo într-o scrisoare adresată liderului democraţilor din Senatul SUA, Chuck Schumer. Nu este greşit să aibă loc astfel de întâlniri", a adăugat el.
“Discutăm despre subiecte foarte dificile în care interesele americanilor şi ruşilor nu se aliniază. Apărăm cu vigoare America în aceste întâlniri şi nu menajăm – nu o facem niciodată”.
Săptămâna trecută, Serghei Narîşkin, directorul serviciului rus pentru informaţii externe, a purtat discuţii în apropiere de Washington cu Dan Coats, directorul serviciului naţional de informaţii al SUA, şi cu alţi oficiali americani, au declarat două surse americane. Narîşkin este trecut pe lista de sancţiuni a SUA din 2014, ca răspuns pentru anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.