Dîncu: Foarte mulţi parlamentari PNL spun că singura soluţie ar fi ca PSD să se unească cu PNL într-o coaliţie

Vasile Dîncu
Vasile Dîncu (Screenshot)

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a susţinut, într-un interviu la Gold FM, că ar exista numeroşi parlamentari PNL care i-ar fi transmis că cea mai bună soluţie pentru ambele partide ar fi să se unească într-o coaliţie.

„În Parlament vorbesc cu foarte mulţi colegi, prieteni, de la PNL, care spun că singura soluţie ar fi să se unească PSD cu PNL şi să facem o coaliţie. Este aproape imposibil de realizat acest lucru în momentul ăsta când Iohannis şi Orban, timp de doi ani cel puţin de când a început pandemia, au construit un război contra PSD. Asta face să se nască o emoţie negativă şi îţi dă sentimentul că nu poţi lucra cu ei. Neavând un program politic serios, ei au avut doar anti-PSD-ismul”, a declarat Dîncu, citat de Aktual24.

Social-democratul a amintit că PSD-ul s-a aliat cu PNL în 2009 tot într-o perioadă de criză, respectiv una de criză financiară.

„Noi am intrat în guvernări de genul acesta în mai multe crize. În 2000 am intrat ca guvern minoritar Năstase, am fost sprijiniţi de PNL până am trecut puntea. Veneam după 4 ani de criză majoră în care toate cifrele economice erau dezastru. În 2009, în mijlocul crizei financiare, PSD a făcut guvern cu PNL. A fost tot într-o perioadă de criză. […] Acum ei trebuie să rezolve această problemă, sau să spună că nu pot şi să revină la rezultatul alegerilor din 2020, asta este posibil. Sau alegeri anticipate. Sigur că nimeni nu doreşte alegeri anticipate, că nu sunt o soluţie rapidă dar nici nu poţi să mergi pe ideea că PSD-ul trebuie să facă din nou orice concesie, oricui. Noi trebuie să fim locomotiva care trage”, a adăugat Dîncu.