Dinamo oferă femeilor şi copiilor sub 14 ani acces gratuit la meciul cu Petrolul

FC Dinamo Bucuresti. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.08.2012

Clubul FC Dinamo Bucureşti anunţă că femeile şi copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit pe stadionul "Ştefan cel Mare", duminică la meciul cu Petrolul Ploieşti (ora 21,30), din etapa a 6-a a Ligii I de fotbal.

Femeile şi copiii sub 14 ani, însoţiţi de adulţi, vor avea acces gratuit la Peluza I (sectoarele 30-34) şi la Peluza a II-a (sectoarele 16-18). Conducerea clubului a pus la dispoziţie case de bilete dedicate eliberării de bilete gratuite atât la porţile de acces din Şos. Ştefan cel Mare, cât şi din Bd. Barbu Văcărescu.

"Suporterii au fost fantastici la meciul cu Metalist Harkov. Îmi pare rău că nu am putut, prin jocul echipei, să le provocăm o mare bucurie, dar vreau să-i asigur de faptul că vom face tot ce ne stă în putere pentru a obţine un rezultat favorabil în Ucraina. Până atunci consider că este de datoria noastră să le aducem o mică bucurie şi să anunţăm că, la meciul de campionat cu Petrolul, atât femeile, cât şi copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit la stadion. Avem nevoie de suporteri să fie alături de echipă, mai ales în momentele grele. Eu am venit alături de club într-un moment dificil şi sunt convins că toţi suporterii dinamovişti adevăraţi vor înţelege că această echipă are nevoie acum, mai mult ca niciodată, de ajutorul lor. Meciul cu Petrolul poate fi o repetiţie cu public esenţială pentru pregătirea partidei din Ucraina", a declarat acţionarul dinamovist Ionuţ Negoiţă, pe site-ul clubului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor