Dinamo Bucureşti scapă de retrogradare! FRF a mărit numărul echipelor din Liga I la 16 din sezonul următor
alte articole
Dinamo Bucureşti este urmărită de noroc!
Gruparea din capitală aflată pe poziţie retrogradabilă la finalul actualei stagiuni de campionat, a fost salvată de la retrogradare după ce membrii Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de specialitate au hotărât, joi, majorarea numărului echipelor din Liga I de la 14 la 16 începând cu sezonul 2020-2021. Anunţul a fost făcut de preşedintele AFAN, Emilian Hulubei.
Ca urmare a cazurilor de infectare cu coronavirus din lot, formaţia pregătită de Gheorghe Mulţescu nu a putut disputa cinci partide: Dinamo - Chindia (etapa a 3-a), FC Hermannstadt - Dinamo (etapa a 4-a), Chindia - Dinamo (etapa a 10-a), Dinamo - FC Hermannstadt (etapa a 11-a) şi Sepsi OSK - Dinamo (etapa a 12-a), astfel că după ultima etapă play-out-ului Ligii I, formaţia din Ştefan cel Mare ocupa poziţia a 7-a, penultima, cu 25 de puncte.
Emilian Hulubei a mai precizat că clasamentul Ligii I a fost îngheţat, iar formaţia Chindia Târgovişte, care în acest moment ocupă ultima poziţie a clasamentului va disputa un meci de baraj cu CS Mioveni, ocupanta locului 3 în play-off-ul de promovare al Ligii a II-a.
La 3 august, Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a păstrat programarea meciurilor de baraj pentru menţinerea/promovarea în Liga I la 9 şi 12 august după ce 7 din cele 8 echipe din play-out-ul Ligii I s-au arătat de acord cu aceste date.