Din pildele lui Călin Georgescu: Cânepa este plantă învăţător… de la ea învăţăm totul. Spiritul ni-l dă cânepa

Călin Georgescu la “Expo la Cânepă”, în 2022 (Captură video)
Andrei Popescu
06.12.2024

Controversatul candidat prezidenţial Călin Georgescu i-a îndemnat pe români, în timpul celei de-a doua ediţii a evenimentului “Expo la Cânepă”, în 2022, să “ţină cu dinţii” de cânepă deoarece de la această plantă “învăţăm totul”.

“Cânepa înseamnă suveranitatea fiinţei om. Aici este tema primordială, nu doar pentru noi ca popor român, ci pentru întreaga umanitate. Dacă egiptenii, pentru a dăinui, aveau piramidele, poporul român pentru a dăinui are cânepa. Ea nu este doar o plantă cu peste 25.000 de utilizări, cu capacităţi magnifice şi în niciun caz, cel puţin cânepa industrială, cannabis sativa, faţă de indica, nu are efecte halucinogene”, a spus Georgescu.

Potrivit lui Georgescu, cânepa este un “simbol al identităţii noastre”, adăugând că această plantă este “sacră”.

“Nu există altă formă de a renaşte ca popor, ca naţie şi ca omenire decât dacă combinăm şi înţelegem legătura dintre economie şi spiritualitate. Spiritul ni-l dă cânepa. Din cânepă, practic, noi putem rezolva cea mai mare parte economică şi socială a poporului român”, a mai spus candidatul prezidenţial.

Georgescu a continuat: “Totul este informaţie. Iar cânepa îţi dă informaţie. Fraţilor, ţineţi cu dinţii de această plantă. Plantă învăţător. De la ea învăţăm totul. Învăţăm cum e viaţa, cum vibrează”.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor