Din august vom avea buletine cu CIP. Ce presupune aceasta?
alte articole

Începând cu luna august a acestui an, românii vor avea o carte de identitate electronică, care va conţine mai multe elemente de securitate, printre care un CIP, imaginea a două amprente şi imaginea facială a persoanei, relatează Digi 24. Cei care nu doresc actul electronic, pot opta pentru un buletin simplu, dar nu vor putea călători în baza lui în afara graniţelor.
Cu toate acestea, românii vor trebui în continuare să meargă la ghişee pentru a obţine diverse acte, au precizat oficiali ai Ministerului de Interne care în prezent lucrează la proiectarea buletinului, precizând că acesta va conţine şi o cheie criptografică ce va permite logarea la sistemele informatice ale statului.
Potrivit sursei citate, primul buletin electronic, care va fi de mărimea unui card bancar, va fi emis pe 2 august 2021.
“În cadrul cipului trebuie inserate imaginea a două amprente şi imaginea facială a persoanei, respectiv fotografia persoanei. Pe faţă vom avea în primul rând însemnele Uniunii Europene, cele 12 steluţe galbene, iar în interiorul acestora va fi însemnul statului emitent. Numele prenumele, CNP-ul, data naşterii, data expirării, seria şi numărul şi emitentul. Pe verso vom avea data emiterii şi domiciliul. În acest moment discutăm de tipărirea domiciliului pe cartea electronică”, a explicat chestorul Cătălin Giulescu, directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI.
Persoanele cărora le expiră cartea de identitate vor primi noul buletin electronic, iar cei care doresc pot opta pentru un buletin simplu, însă nu vor mai putea călători în afara graniţelor cu el.
“Putem vorbi de servicii de înmatriculare, de eliberarea cazierului judiciar, plata taxelor şi a impozitelor de la distanţă doar utilizând cartea electronică pentru a te autentifica în sistemele informatice. Deci, persoana care solicită accesul la un serviciu nu mai trebuie să meargă la ghişeu să facă dovada legitimării, ci prin cartea electronică identitatea îi va fi certificată şi i se va permite accesul la servicii de la distanţă”, a mai precizat Giulescu.
Totodată, în premieră, şi copiii vor putea avea buletin electronic, indiferent de vârstă, la solicitarea părinţilor.
Noul buletin va costa cel puţin 15 euro.