Din 15 noiembrie se depun cererile de finanţare pentru reabilitare termică
alte articole
Cererile de finanţare pentru reabilitarea termică a blocurilor cu fonduri europene pot fi depuse începând cu 15 noiembrie 2012, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), preluat de site-ul money.ro.
Beneficiarii eligibili ai schemei de finanţare sunt unităţile administrativ-teritoriale - municipii reşedinţe de judeţ, în calitate de reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari, precum şi cele şase sectoare ale capitalei. Alocarea financiară ce revine fiecărei regiuni este de 22,80 milioane euro.
Potenţialii beneficiari pot consulta ghidul publicat pe www.inforegio.ro, secţiunea Ghidul Solicitantului.
Implementarea măsurilor privind eficienţa energetică va trebui să aibă ca rezultat o reducere de cel puţin 40% a consumului de energie pentru încălzire şi atingerea unui consum minim de energie pentru încălzire în funcţie de zonele climatice la nivel naţional.
Potrivit sursei citate, sunt vizate în special blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990 în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse, peste 50% dintre familiile care sunt proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie de maxim 500 euro.