Din 1 ianuarie, buletinele de identitate şi paşapoartele se eliberează mai rapid

(photos.com)
Ana Chitoroagă
03.01.2013

Începând cu 1 ianuarie 2013, buletinele de identitate şi paşapoartele se eliberează mai repede. Astfel, Secţia evidenţă şi documentare a populaţiei, a sectorului Centru din municipiul Chişinău va elibera buletinul de identitate în termen de 2 ore, la un preţ de 940 de lei, iar paşaportul moldovenesc - în termen de 3 ore, contra sumei de 1600 de lei.

Deasemenea, paşaportul poate fi eliberat în termen de 6 ore, de către toate secţiile din municipiul Chişinău. În acest sens, cererile pentru eliberarea actului se vor putea depune în zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri, iar la secţia Centru - şi în ziua de luni, între orele 8:00 – 11:00.

La rândul lor, cererile pentru eliberarea buletinului de identitate se vor putea depune în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri, de la ora 8:00 până la 9:00 şi de la 13:00 până la 14:00.

De asemenea, eliberarea paşaportului în termen de 3 ore, pentru copiii sub 7 ani, se va efectua contra taxei de 950 de lei, iar pentru copiii cu vârsta de la 7 până la 12 ani se vor achita 1320 de lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor