Dietele si produsele cosmetice bogate in antioxidanti, ineficiente in combaterea imbatranirii

Epoch Times România
02.12.2008

Dietele alimentare si produsele cosmetice cu proprietati antioxidante sunt ineficiente in ceea ce priveste incetinirea procesului de imbatranire, potrivit unui studiu efectuat de specialistii britanici, publicat in revista Genes and Development, informeaza bbc.co.uk.

Studiul se bazeaza pe experimente efectuate pe viermi din familia Nematode, care, desi par extrem de indepartati de specia umana, reprezinta un instrument adeseori folosit de oamenii de stiinta in domeniul cercetarilor biomedicale. Acesti viermi au multe gene comune cu oamenii si, mai ales, au o speranta de viata de ordinul zilelor, fapt care ii ajuta pe cercetatori sa observe mai usor orice schimbare in privinta progreselor medicale pe termen lung.

Astfel, viermii care au fost hraniti cu alimente bogate in antioxidanti, substante care lupta impotriva "radicalilor liberi", vinovati de imbatranirea tesuturilor, nu au trait mai mult decat cei care au avut o dieta alimentara obisnuita.

Antioxidantii reprezinta o materie prima importanta pentru industria sanatatii si a cosmeticelor.

Acest fapt s-a bazat pe o teorie veche de 50 de ani. In 1956, cercetatorii au ajuns la concluzia ca procesul de imbatranire este provocat de o anumita distrugere moleculara, o consecinta a formelor reactive ale oxigenului, denumite superoxizi sau "radicali liberi", care circula prin organism. Acest proces este numit stres oxidativ.

Dupa mai multe analize, specialistii au ajuns la concluzia ca antioxidantii contribuie la anihilarea acestor radicali liberi, reducand distrugerile moleculare pe care ei le provoaca.

Pentru noul studiu, cercetatorii de la University College London, condusi de doctorul David Gems, au manipulat genetic cativa viermi din familia Nematode, pentru a verifica daca organismul lor este capabil sa anihileze radicalii liberi. Potrivit teoriei din ultimii 50 de ani, ei ar fi trebuit sa fie evident avantajati fata de ceilalti, care au urmat o dieta obisnuita, in privinta combaterii procesului de imbatranire si a prelungirii sperantei de viata.

Viermii care au primit o dieta bogata in antioxidanti au trait, insa, la fel de mult ca ceilalti, acest fapt sugerand ca stresul oxidativ nu are o importanta atat de mare in cadrul procesului de imbatranire, asa cum se crezuse pana recent. "Este evident faptul ca, daca superoxizii care sunt implicati au doar un mic rol in acest proces, stresul oxidativ nu este, in mod evident, un factor major definitoriu pentru procesul de imbatranire", a declarat Gems.

Totodata, Gems a explicat ca o dieta echilibrata este importanta pentru diminuarea riscului de aparitie a "bolilor batranetii", precum cancerul, diabetul si osteoporoza, dar ca nu exista nicio dovada ca antioxidantii pot sa incetineasca sau chiar sa impiedice imbatranirea organismului uman.

Purtatorul de cuvant al Cosmetic Toiletry and Parfumery Association a declarat ca firmele producatoare de cosmetice efectueaza in prezent cercetari medicale extrem de costisitoare, bazate pe studii stiintifice riguroase, afirmatiile despre benefiicile aduse de produsele pe care le comercializeaza fiind bazate pe adevaruri solide.

"Descoperirile genetice facute la nivelul unor viermi din familia Nematode nu pot fi un indiciu relevant pentru complexul proces de imbatranire al animalelor evoluate, precum specia umana", a adaugat purtatorul de cuvant al Cosmetic Toiletry and Perfumery Association.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor