Diaconescu: Putin a pus pe masa negocierii România şi nu văd pe nimeni la discuţii. Noi românii suntem ai nimănui
alte articole
Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, a avut mai multe intervenţii televizate în care a atras atenţia, potrivit ziare.com, că autorităţile din România depun suficiente eforturi diplomatice pentru a asigura securitatea ţării în situaţia internaţională complexă generată de Rusia prin masarea armatei la graniţa cu Ucraina.
Liderul PMP este de părere că în spatele uşilor închise, la nivel internaţional, se discută în aceste momente soarta României.
"Federaţia Rusă a generat un vector de presiune militară asupra Ucrainei, după părerea mea, fără a ţinti Ucraina în mod special. Imediat după ce această desfăşurare militară cu capabilităţi ofensive, trebuie precizat, a fost pusă în operă, au fost transmise semnalele în ceea ce priveşte un eventual dialog. Sigur că partea occidentală nu putea să respingă aceste semnale.
Sigur că occidentul a respins cererile maximale ale Federaţiei Ruse şi anume retragerea pe aliniamentul din 1977 din partea alianţei NATO şi asumarea unei obligaţii negative a alianţei în ceea ce priveşte extinderea mai ales spre Ucraina şi Georgia. Nu a fost respinsă însă solicitarea Federaţiei Ruse ca orice înţelegere la masa diplomatică politică să se facă în scris, şi atrag atenţia pentru că din acest punct de vedere relevanţa acestui semnal este cât se poate de semnificativă.
În egală măsură, avem răspunsul NATO şi SUA. Cel mai important, Vladimir Putin ca şi Serghei Lavrov au pus România pe masa negocierii. În etapa a doua după cele maximale au aşezat România pe masa negocierii", a declarat Cristian Diaconescu la Antena 3.
În opinia fostului ministru de Externe, România nu are în aceste momente o poziţie fermă susţinută la nivel internaţional.
România "ţara nimănui"
"Suntem într-un moment foarte grav vizavi de Rusia. Scutul anti rachetă este un proiect NATO, este asumat NATO, cu care România are parteneriat strategic din 2002. Iar când Putin a vorbit despre noi, ţara noastră nu a avut absolut nici o reacţie. De ce m-am referit la acest subiect? Pentru că astăzi, ambasadorul Rusiei în România a vorbit fără a avea steagul nostru în spate! Simbolistica are o anume semnificaţie în acest caz.
Pentru ruşi, scutul de la Deveselu nu este un pericol acum, pentru că are scop defensiv, dar ce se va întâmpla atunci când el va fi folosit pur ofensiv, în cadrul unor escaladări militare.
Care este politica externă a României? Putin a pus pe masa negocierii România şi nu văd pe nimeni la discuţii. Toţi liderii de stat s-au întâlnit şi discută. Inclusiv Ungaria a vorbit direct cu Putin. Dar se pare că, momentan, noi românii suntem ai nimănui", a afirmat Cristian Diaconescu la Realitatea TV.