Diaconescu: N-ar fi o noutate ca Ridzi să candideze din partea USL
alte articole
Dan Diaconescu a declarat că nu ştie de vreo candidatură a Monicăi Iacob Ridzi din partea PPDD şi că e foarte posibil ca aceasta să reprezinte USL al alegerile de pe 9 decembrie.
"Nu cunosc de nicio candidatură a Monica Iacob Ridzi, înţeleg că în acest moment este politician independent şi are dreptul să facă politică în numele oricărui partid doreşte. Înţeleg că ar vrea să participe la alegeri sub sigla USL, cum s-a mai întâmplat şi în cazul Frunzăverde sau Darius Vâlcov, n-ar fi o noutate", a spus Diaconescu.
Despre Ridzi, recent demisionată din PDL, există informaţii că ar negocia o candidatură la alegerile parlamentare din partea PPDD, în acelaşi colegiu în care a candidat şi la scrutinul precedent, adică în oraşul Petroşani, unde primar este soţul său. Ea a mai discutat şi cu cei de la PSD şi PNL tot în acest sens.
Deputata şi-a dat demisia pe 19 septembrie, când a spus că PDL a devenit "un partid al dublei măsuri". Blaga, şeful democrat-liberalilor, a susţinut că Ridzi nu mai putea candida pe listele partidului deoarece este trimisă în judecată şi nu mai respectă astfel criteriile Comisiei de etică ale alianţei de centru-dreapta.
Ridzi, alături de alte 11 persoane, a fost trimisă în judecată, în mai 2011, pentru fapte de corupţie, într-un dosar legat de organizarea unor evenimente în cadrul Zilei Naţionale a Tineretului.